“Mă trezesc mereu cu câinii lui în curte. Când i-am făcut observaţie, m-a pocnit!”

“Mă trezesc mereu cu câinii lui în curte. Când i-am făcut observaţie, m-a pocnit!”
Bărbatul a mai făcut trei plângeri la poliţie, dar legea nu le-a permis până acum poliţiştilor să ia măsuri.

Ovidiu, un bărbat în vârstă de 32 de ani, s-a mutat într-o casă situată într-o zonă aparent liniştită din Baciu, în proximitatea pădurii Lombului şi a satului Popeşti. Povesteşte că de la o vreme vecinul lui, un anume Adi, îşi lasă mereu dezlegaţi cei doi câini-lup ai săi, iar aceştia intră permanent în curtea sa, ce-i drept, deocamdată, neîngrădită.

Mărturiseşte că a depus până la această oră trei plângeri la poliţia din comuna Baciu, cu privire la intrarea câinilor pe proprietatea sa, însă legea nu le-a permis deocamdată oamenilor legii să intervină în soluţionarea acestui conflict.

"Ieri, mă aflam în faţa casei, moment în care bărbatul a blocat accesul spre casa mea şi-a dat drumul câinilor pe mine. Apoi m-a atacat, mi-a pus mâna-n gât şi a început şi bătaia: am ajuns să ne trântim pe jos şi tot tacâmul. M-a lovit la picior, gât şi într-un final am scăpat şi de el - dar şi de câini, baricadându-mă în maşină", povesteşte bărbatul.

Aflat joi dimineaţă pe coridoarele IML Cluj, acesta mărturiseşte că intenţionează să facă o nouă plângere, de data aceasta penală, la postul de poliţie din Baciu, împotriva proprietarului câinilor, pe baza certificatului medical ce i se va emite, iar pentru ziua de marţi, 8 septembrie, este programat într-o audienţă la şeful poliţiei municipiului.

După ce l-au examinat, medicii legişti i-au eliberat bărbatului un certificat medico-legal în care-i recomandă trei zile de îngrijiri. "Poate părea un eveniment minor, ceea ce mi s-a întâmplat ieri - şi ce mi se întâmplă de la o vreme, odată cu invazia câinilor - însă vă rog să mă credeţi: nepoţica noastră, care stă la noi, nu mai are curaj să iasă în curte, la joacă, iar viaţa noastră în propria gospădărie a devenit un real infern", încheie Ovidiu.

Comenteaza