Magicianul chitarei a dat lecţii de rock live la Cluj

Magicianul chitarei a dat lecţii de rock live la Cluj
Joe Satriani, unul dintre cei mai mari chitarişti ai lumii, a susţinut marţi seara un concert de neuitat la Sala Polivalentă din Cluj, încă nepregătită pentru un eveniment de asemenea nivel.

La debutul concertului, ora 19:30, au evoluat Dan Patlansky & Co, un rock american de bună factură care a încălzit atmosfera pentru mult-aşteptatul invitat. Din păcate, acustica proastă a noului obiectiv al Clujului, perceptibilă încă de la evoluţia trupei de deschidere, s-a simţit şi la capul de afiş.

Treptat, Sala Polivalentă a început să se umple, chiar dacă nu la întreaga sa capacitate, dar publicul de pe teren, plasat pe scaune de plastic, nu s-a ridicat în picioare decât spre finalul recitalului lui Satriani. În schimb, cozile la bere au fost apreciabile, la un moment dat fiind criză prin frigidere, iar la tricouri şi şepci, mai ales după concert. 
 
Cunoscuta virtuozitate a marelui chitarist a fost dublată de o evoluţie neaşteptată a trupei sale, mai ales printr-un solo foarte bun de tobe marca Marco Minnemann, o chitară bas suprinzătoare a lui Bryan Beller sau scânteierile clapetistului-chitarist Mike Keneally.

Foarte bine au sunat piese ca „Flying in a Blue Dream”, „Ice 9”, „Crystal Planet”, „Cataclysmic”, alături de clasicele „Always with Me, Always with You”, „Satch Boogie”, dar mai ales „On Peregrine Wings”. În acelaşi timp, maestrul chitarei a promovat melodii de pe albumul său recent lansat, „Shockwave Supernova”, bine primite de către fanii veniţi la Cluj din Transilvania, Banat şi chiar din străinătate.  
 
Trupa a terminat în forţă cu „Big Bad Moon” şi cu „Surfing with the Alien”, la bis Satriani apărând îmbrăcat, spre supriza generală, într-un tricou al echipei locale „U” Cluj. De altfel, acesta a făcut o paradă continuă de recuzită pe tot parcursul concertului, chitarele fiind schimbate cu o repeziciune uimitoare. Pe fundal apăreau peisaje naturale sau supranaturale, imagini din concert şi afişe, pentru proiecţii fiind folosit şi cubul din tavanul sălii.
 
Joseph „Satch" Satriani s-a născut în New York. A fost cel mai mare fan al lui Jimi Hendrix. A renunţat la fotbal în ziua care a murit Hendrix, cu scopul declarat de a deveni chitarist. În anii ‘70 a studiat cu muzicieni de jazz celebri: pianistul Lennie Tristano, chitaristul Billy Bauer. Doi ani mai tarziu, lansează „Flying in a Blue Dream”. 1992 este anul apariţiei discului „The Extremist”.

În 1993 se alătură trupei Deep Purple, după plecarea lui Ritchie Blackmore. Unul dintre proiectele cele mai interesante a fost organizarea celebrului turneu G3, ce include cei mai talentaţi chitarişti de pe planetă. A făcut echipă cu Sammy Hagar, Michael Anthony (Van Halen), Chad Smith (Red Hot Chili Peppers) în trupa Chickenfoot. După prezenţe în Italia, Spania, Olanda, Bulgaria, România, actualul turneu „Surfing to Shockwave” continuă în Cehia şi Slovacia, iar de anul viitor, pe teritoriu american.

Comenteaza