Maramureșean beat criță, prins la volan pe o stradă din Cluj-Napoca. Avea alcoolemie mare

Maramureșean beat criță, prins la volan pe o stradă din Cluj-Napoca. Avea alcoolemie mare
| Foto: Arhiva / ziarroznov.ro

Un bărbat de 48 de ani,din județul Maramureș, a fost oprit de polițiști în timp ce se deplasa cu mașina pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca.

Polițiștii clujeni de la Rutieră au depistat, în data de 25 iulie, în jurul orei 16:00,  în trafic un bărbat din județul Maramureș care se deplasa cu mașina pe strada Observatorului din Cluj-Napoca.

“Testarea acestuia cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei”, a transmis IPJ Cluj.

În cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, polițiștii au oprit în trafic, la aceeași dată, în jurul orei 19:50, pentru control un bărbat de 53 de ani, din județul Bacău, care se deplasa cu mașina în localitatea Luna. Polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere.

Ulterior, în cursul nopții, în jurul orei 00:30, polițiștii din Câmpia Turzii au depistat în comuna Viișoara un tânăr de 21 de ani care se afla la volanul unui autoturism, deși avea permisul suspendat.

Atât bărbatul de 53 de ani, cât și tânărul de 21 de ani, s-au ales cu dosare penale.
 

Comenteaza