Marcel Vela, apel către “fraţii” din Diaspora: Nu este bine să reveniţi acum acasă

Marcel Vela, apel către “fraţii” din Diaspora: Nu este bine să reveniţi acum acasă

Ministrul de Interne, Marcel Vela, le-a cerut din nou românilor din Diaspora să nu revină în această perioadă în ţară. Acesta le transmite următorul mesaj: "Nu este bine să reveniţi acum acasă. Veţi intra direct în carantină sau izolare la domiciliu".

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a susţinut o conferinţă de presă la sediul M.A.I în care a prezentat măsurile ce vor fi luate după decretarea stării de urgenţă.

Printre acestea, se numără închiderea restaurantelor, cluburilor sau localurilor în care se vinde mâncare sau băuturi alcoolice, suspendarea zborurilor către şi dinspre Spania, precum şi precizarea conform căreia oraşele nu închid.

La final, ministrul de Interne a avut un mesaj şi pentru românii din Diaspora aflaţi în zonele roşii. ”Dragi prieteni, fac acum, în această seară, un apel către fraţii din Diaspora: nu este bine pentru compatrioţii din ţară să reveniţi acum acasă. Trebuie să vă aduc şa cunoştinţă că veţi intra direct în carantină sau în izolare la domiciliu. Iar cei care fac declaraţii false, din păcate, vor avea dosar penal. Fac un apel la înţelepciune şi la maturitate”, a fost mesajul ministrului.

Comenteaza