Marga desfiinţează strategia primăriei privind învăţământul clujean

Marga desfiinţează strategia primăriei privind învăţământul clujean
Oficialii PNL Cluj au prezentat ieri programul pentru reorganizarea învăţământului românesc, care, în opinia partidului, are nevoie de o reformă chibzuită.

"Nu poţi face la Cluj un învăţământ după toate gusturile", consideră Andrei Marga, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) Cluj. Acesta a declarat ieri la sediul PNL Cluj, cu prilejul unei conferinţe de presă, că strategia asumată de primăria clujeană pentru învăţământul clujean este mai mult ornamentală, de decor.

"Această iniţiativă a primăriei Cluj-Napoca (strategia pentru învăţământul clujean adoptată în luna septembrie de Consiliul Local - n . red.) de a pune în aplicare legea este discutabilă. Mai înţelept ar fi să reluăm dialogul social cu sindicatele, dar şi cu organizaţiile studenţeşti care trăiesc în umbră", a atras atenţia ieri rectorul UBB Cluj, Andrei Marga. Acesta a adăugat că ceea ce s-a făcut la nivelul municipalităţii clujene a pus pe tapet doar o primărie care îşi respectă culoarea politică. "Nu cumva să vină o idee din altă parte. Când discutăm de strategii privind învăţământul, nu este important carnetul de patid. Nu poţi face însă un învăţământ după toate gusturile. Ceea ce a făcut primăria este mai mult o iniţiativă ornamentală, de decor", a menţionat rectorul.

Consilierul PNL Steluţa Cătăniciu a adăugat că în Consiliul Local consilierii USL au reuşit amânarea votului pe proiect cu câteva săptămâni, pentru a exista dezbateri reale cu sindicatele şi directorii de şcoli. "A fost o problemă strict de imagine a oficialilor primăriei. Discuţiile privind soarta învăţământului clujean au fost discuţii fictive. Mulţi profesori au fost trecuţi fictiv pe liste, însă nu au participat la dezbateri. Liderii de sindicat şi directori de şcoli nu au fost nici măcat invitaţi la discuţii. Toată această strategie s-a făcut din raţiunea de a-şi numi oamenii în consiliile de administraţie ale şcolilor şi de a garanta că acest consiliu va alege un anumit director", a declarat Cătăniciu.

Consiliul Local (CL) din Cluj-Napoca a votat la finalul lunii septembrie proiectul care viza strategia pentru învăţământul clujean, care include stabilirea curriculei şi componenţa consiliilor de administraţie, începând din anul şcolar următor. În cadrul strategiei, consilierii au făcut şi propuneri concrete de realizare a unei liste cu posibili membri din partea primăriei în viitoarele consilii de administraţii de la unităţile şcolare, de nominalizare a finanţărilor pentru unităţile şcolare, de susţinere a bibliotecilor şcolilor, de încurajare a învăţământului tehnic din oraş şi de pregătire a meseriaşilor (în special din rândul tinerilor care nu reuşesc să promoveze Bac-ul). Au existat şi reproşuri că documentul adoptat de CL este mai mult de formă şi că nu rezolvă problemele reale ale şcolilor din Cluj-Napoca.

Grupul de lucru iniţiat de primărie pentru a se ralia la noua lege a învăţământului a anunţat schimbări majore din anul şcolar 2012-1013 în şcolile clujene: o curriculă personalizată, stabilită de consiliul de administraţie al fiecărei şcoli, un an şcolar care să înceapă la 1 septembrie, materii opţionale care să le folosească elevilor clujeni la integrarea pe piaţa muncii, consilii de administraţie cu 13 membri, în care decizia majoritară aparţine primăriei. Reprezentanţii primăriei au declarat că s-a lucrat la strategie împreună cu specialişti universitari, ai mediului de afaceri, dar şi cu părinţii, directori de şcoli şi că nu este vorba despre un document închis şi că toate propunerile constructive care să garanteze rezultate mult mai bune în învăţământul clujean vor fi acceptate. "Oricine este interesat de acest subiect poate face propuneri", au adăugat aceştia. Strategia a fost pornită şi pentru a pregăti noile consilii de administraţii ale şcolilor din care vor face parte membri ai comunităţii de afaceri, reprezentanţi din mediu universitar sau părinţi, persoane care să decidă în adevăratele interese ale elevilor. Aceasta deoarece, din următorul an şcolar, unităţile din învăţămând vor fi suordonate direct primăriilor.

Rectorul UBB: "Preşedintele Băsescu nu este informat complet"

Andrei Marga a prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă de la sediul PNL Cluj, câteva dintre punctele programului alternativ pentru reformarea învăţământului românesc perfectat de USL. Acesta mizează pe o reformă chibzuită, în conformitate cu ceea ce se întâmplă în ţări precum SUA sau Franţa, unde accentul este pe consolidarea statutului social şi salarial în învăţământ, dar şi pe educaţia timpurie. "Toată lumea vrea calitate în educaţie, dar noi aplicăm o formulă părăsită de Anglia sau SUA de 23 de ani, «learning for testing». Ceea ce se întâmplă acum în învăţământ este ziua şi prostia. USL doreşte să rezolve problema creşelor, să intervină prin stat pentru a sprijini mamele care se întorc la serviciu şi nu au unde să-şi lase copii după şcoală, să descarce curricula elevilor (după modelul din 1998-2001, când România avea, alături de Brazilia, cea mai bună curriculă din lume), să prevină abandonul şcolar, să se permită accesul la diferite clase de şcolarizare. "Problema tinichigiilor şi filosofilor revine din nou. Preşedintele Băsescu (care a afirmat recent în cadrul unei vizite în Germania că avem prea mulţi filosofi - n. red.) nu este informat complet. Sute de şcoli de meserii s-au distrus în mandatele sale şi tot în această perioadă s-a redus industria. Eu spun că preşedintele a riscat să facă afirmaţii pe teritoriul german dacă luăm în calcul sintagma de filosof etimologic pentru că toţi au făcut studii de doctorat în Germania", a completat Marga.

 

 

Comenteaza