Marius David, alias Gore, s-a automutilat în plină stradă UPDATE

Marius David, alias Gore, s-a automutilat în plină stradă UPDATE
Marius David, alias Gore, s-a tăiat la gât cu un cuţit, pe Calea Mănăştur.

O cunoscută figură a anilor '90, Marius David, poreclit Gore, a fost condus joi seara cu mascaţii la Urgenţă, după ce a fost găsit în mijlocul străzii, cu plăgi tăiate la nivelul gâtului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Cluj, Gina Pop, Poliţia fost anunţată prin dispeceratul 112 că pe Calea Mănăştur, în zona benzinăriei LukOil, un bărbat se automutila în stradă, cu un cuţit.

"Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care a recurs la acest gest. Cercetarea este în curs. Colegii mei spun că tăieturile nu erau grave, dar că bărbatul a fost totuşi condus pentru îngrijiri la Unitatea de Primiri Urgenţe", a declarat Gina Pop.

UPDATE 1 Medicul care l-a preluat pe Gore la Unitatea de Primire a Urgenţelor (UPU), Daniela Mitrofan, a refuzat să dea orice fel de amănunte privind tratamentul aplicat şi starea de spirit a pacientului. Martorii care au asistat la aducerea lui Gore la UPU spun însă că acesta a fost violent şi a fost adus încătuşat de către DIAS. "L-au adus mascaţii cu cătuşele, era calm când a intrat dar când a ieşit a rupt şi uşile cu picioarele, le-a stricat", a spus un martor, cu referire la uşile de acces în unitatea de primire a urgenţelor. Gore a refuzat tratamentul şi a fost transferat la clinica de psihiatrie.

UPDATE 2 În jurul orei 19.30 Marius David a fost transportat de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) la Clinica de Psihiatrie. "A ajuns la Psihiatrie cu un episod de agitaţie şi de delir şi cu leziuni autoproduse pe gât, faţă şi torace, superficiale. A fost internat şi se află sub tratament", a declarat managerul spitalului judeţean Cluj, Cristiana Ciortea.  Gore a fost preluat de medicul de gardă, Ioana Crăciun, însă aceasta a refuzat la rândul său să dea amănunte. Pacientul a fost internat peste noapte în secţia închisă a clinicii, unde sunt internaţi cei mai periculoşi pacienţi. Conform unor surse, Gore a fost îmbrăcat într-o cămaşă de forţă din cauză că s-a manifestat violent, însă informaţia nu a fost confirmată nici de Ciortea şi nici de Crăciun.

Marius David a fost capul lumii interlope din Cluj la mijlocul anilor '90, fiind arestat iar ulterior condamnat pentru mai multe scandaluri în care a fost implicat împreună cu prietenii săi Sebastian Chira şi Mesi. Gore a fugit din România în 2001, având un rest de condamnare de executat, şi a ajuns în Palma de Majorca, Spania. Aici a avut un conflict cu un bucureştean, "un trădător", cum l-a numit el, căruia i-a tăiat mâna cu o sabie. A stat mai bine de un an într-o închisoare spaniolă, însă a scăpat ieftin în raport cu fapta sa şi asta întrucât victima nu s-a mai prezentat în timpul procesului. În iulie 2005 a fost extrădat în România şi a fost închis la Penitenciarul Gherla, unde şi-a executat restul pedepsei pe care o avusese când plecase din ţară. A fost pus în libertate în ianuarie 2006.

Comenteaza