Marius Nicoară organizează o dezbatere publică pe tema ACTA. Clujenii protestează sâmbătă, 18 februarie, în Unirii

Marius Nicoară organizează o dezbatere publică pe tema ACTA. Clujenii protestează sâmbătă, 18 februarie, în Unirii
Un senator clujean vrea dezbatere pe tema Acordului de Combatere a Contrafacerii (ACTA). Este vorba de Marius Nicoară, care este şi președinte al Comisiei pentru cercetarea Abuzurilor, combaterea corupției și petiții din Senat.

Dezbaterea are loc miercurea viitoare, de la ora 16.

"Am decis să ofer cadrul pentru organizarea unei astfel de întâlniri pentru că încă de la semnarea tratatului au fost foarte multe voci nemulțumite față de o decizie a guvernului care îi privește în mod direct. Subiectul ACTA mi-a atras atenția odată cu creșterea valului de proteste în mediul digital și extinderea lor la nivel stradal, culminând cu protestul din 11 feb 2012, când în Piața Unirii din Cluj-Napoca, s-au adunat aproximativ 2.000 de oameni, iar pe mediile de socializare acțiunea de protest a adunat peste 30.000 de persoane. De asemenea, am primit o serie de scrisori de protest la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții, al carei președinte sunt. Vreau prin acest demers să mediez o relație normală și firească între autoritățile semnatare din partea statului și cetățenii afectați, repet, în mod direct de prevederile lui", a declarat Marius Nicoară.

Nicoară cataloghează drept inadmisibilă atitudinea autorităţilor române care refuză dialogul pe această temă.

"Nu este firesc ca românii să fie total ignorați de Guvern, în condițiile în care Polonia, apoi Bulgaria, au blocat ratificarea tratatului, pe care inițial îl semnaseră, ca urmare a presiunilor venite din partea populației. După cum știți, criticile au venit în special din partea societății civile, dar și din partea unor actori politici importanți, printre care și Președintele Parlamentului European, Martin Schultz, care afirma că "Echilibrul necesar între protejarea copyright-ului şi protejarea drepturilor fundamentale ale utilizatorilor de internet este foarte prost reprezentat de acest tratat" a adăugat Marius Nicoară.

La întrunirea de miercuri, 22 februarie, de la Sala Europa a Casei de Cultură a Studenților vor participa persoane cu notorietate in mediul online și nu numai, oameni direct afectați de prevederile acordului. Între aceștia se numără Sergiu Biriș, fondatorul Trilulilu.ro. De asemenea, pe lista invitaților se numără și instituțiile statului din domeniu, respectiv Ministerul Comunicațiilor, Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, precum și Instituția Prefectului Județului Cluj.

UDAPTE: Clujenii vor protesta împotriva ACTA sâmbătă, 18 februarie, de la ora 17, în Piaţa Unirii, conform unui mesaj care circulă pe reţeaua de socializare Facebook. Până în acest moment, circa 100 de persoane şi-au exprimat dorinţa de a participa la manifestaţie. Protestele nu se vor opri însă aici, în 25 februarie clujenii vor ieşi din nou în stradă pentru aceeaşi cauză.

Comenteaza