Masca va fi obligatorie, liber la slujbe şi alte măsuri din 15 mai

Masca va fi obligatorie, liber la slujbe şi alte măsuri din 15 mai

Proiectul adoptat luni de Guvern, care priveşte prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei de COVID-19 după 15, a fost transmis către Parlament pentru dezbatere şi aprobare în regim de urgenţă.

Şeful Cancelariei Primului Ministru, Ionel Dancă, a declarat că în privinţa activităţilor economice, vor fi permise activităţile de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu presupune rămânerea clienţilor în spaţii. Este vorba, în acest caz, de activităţi de tip Drive-in, Room-service sau livrare la clienţi.

Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activităţi de vânzare cu amănuntul şi serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepţii. Astfel, sunt permise activităţile de vânzare a produselor electronice şi electrocasnice dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu.

Dancă a mai spus că este permisă activitatea operatorilor economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Şi aici sunt prevăzute câteva excepţii, pentru activităţile de tip curăţătorie, cabinete stomatologice, optică medicală şi altele.

Ionel Dancă a mai spus că în domeniul sănătăţii, se păstrează prevederea privind ocuparea posturile vacante sau temporar vacante, din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea acestui minister, acestea putând fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului dacă durata angajării nu depăşeşte perioada stării de alertă.

Tot în domeniul sanitar, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie.

„Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă. De asemenea, tot în domeniul sanitar, autorităţile pot plafona preţurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă”, a spus şeful Cancelariei Primului Ministru.

În domeniul muncii şi protecţiei sociale, Dancă a precizat că valabilitate a contractelor colective de muncă se prelungeşte pe perioada stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.

Totodată, pentru a asigura organizarea eficientă a activităţilor de muncă pentru personalul angajat în instituţiile publice centrale şi locale, dar şi în cadrul companiilor naţionale la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat, care au un număr mai mare de 50 de salariaţi, se vor organiza programe individualizate de muncă prin care să se asigure existenţa unui interval de o oră la începerea şi la terminarea programului de muncă.

De asemenea, instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.

Ionel Dancă a mai spus că în domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităţilor impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce priveşte derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin comun al Ministrului Transporturilor şi pe baza hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

În ceea ce priveşte educaţia, în perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a proiectului de lege şi până la eliminarea restricţiilor, unităţile de învăţământ preuniversitar organizează activităţi din planul de învăţământ în mediul online.

„Acolo unde nu este posibil acest lucru, autorităţile au obligaţia de a asigura resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucţiunile ministrului Educaţiei şi Cercetării, în baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (...). Se vor institui măsuri pentru desfăşurarea activităţilor în unităţile de învăţământ în scopul finalizării anului şcolar 2019 -2020 precum şi pentru pregătirea anului şcolar 2020-2021, în mod special în ceea ce priveşte activităţile pentru susţinerea examenelor naţionale şi de certificare a competenţelor profesionale, în perioada 2 iulie - 12 iulie 2020”, a spus Ionel Dancă.

În domeniul Tineretului şi Sportului, potrivit proiectului privind starea de alertă, sunt reglementate activităţile constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive organizate pe teritoriul României, precum şi accesul la bazele sportive.

În domeniul Culturii, prin ordin al ministrului Culturii şi al ministrului Sănătăţii, pe baza hotărârilor Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, sunt instituite măsurile necesare la nivelul instituţiilor muzeale, al bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi al altor instituţii de spectacole şi sau concerte.

În ceea ce priveşte culte religioase, potrivit proiectului de lege activitatea acestora se exercită liber cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu.

În baza proiect de lege care vizează starea de alertă s-a schimbat regimul contravenţiilor, astfel încât regimul juridic al contravenţiilor este asimilat şi pus în acord cu prevederile Ordonanţei Guvernului numărul 2/ 2001, contextul în care regimul contravenţiilor stabilite în baza Ordonanţei 1 / 1999 a fost declarată neconstituţională.

DOCUMENT AICI

Comenteaza