Mașină lovită de un tren care circula pe ruta Iași - Cluj-Napoca. Doi bărbați sunt în stare gravă la spital

Mașină lovită de un tren care circula pe ruta Iași - Cluj-Napoca. Doi bărbați sunt în stare gravă la spital
| Foto: Monitorul Suceava

Doi bărbați au fost grav răniți în urma coliziunii unui tren cu un autoturism. Trenul circula pe ruta Iași - Cluj-Napoca.

Evenimentul nefericit a avut loc, în noaptea de joi spre vineri, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.

La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, iar în sprijinul acestora au ajuns şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Suceava, potrivit IPJ Suceava.

“În autoturism se aflau doi bărbaţi cu vârste de 29, respectiv 49 de ani, unul rămânând încarcerat, în stare de inconştientă. Cealaltă victimă, conştientă şi cooperantă, a primit ajutor medical de urgenţă, iar după extragerea celuilalt rănit au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. 
 
În tren se aflau aproximativ 200 de călători, care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, conform Agerpres.  
 
Locomotiva a fost avariată şi a necesitat înlocuirea acesteia. 

Trenul a avut o întârziere de aproximativ trei ore, potrivti sursei citate.

Comenteaza