Medic estetician fals, prins în Cluj-Napoca. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Medic estetician fals, prins în Cluj-Napoca. Ce au găsit polițiștii la percheziții

Un fals medic estetician este acuzat că a realizat intervenții estetice într-un cabinet din Cluj-Napoca, fără a deține atestate legale. Polițiștii au găsit în urma unor percheziții substanțe utilizate pentru intervențiile estetice și consumabile medicale, precum seringi.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au făcut o percheziție, marți, la o locație situată în municipiul Cluj-Napoca, într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Cluj-Napoca, s-ar fi promovat în mediul online sub falsa calitate de medic și ar fi efectuat activități medicale estetice la respectiva locație, fără a deține atestatele legale, cu sprijinul unui alt bărbat, în vârstă de 32 de ani.

În urma percheziției, au fost descoperite și ridicate substanțe utilizate în cadrul intervențiilor estetice și consumabile medicale (seringi), potrivit comunicatului Poliției Române. Bărbatul a fost dus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, pentru continuarea cercetărilor.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Cluj și al Direcției Operațiuni Speciale.

Sunt continuate cercetările, fiind efectuate totodată activități în vederea identificării persoanelor cărora bărbatul le-ar fi realizat intervențiile medicale, precum și pentru stabilirea prejudiciilor cauzate.

Comenteaza