Medicii clujeni au cerut certificate de conformitate, ca protest împotriva contractului-cadru

Medicii clujeni au cerut certificate de conformitate, ca protest împotriva contractului-cadru
Peste 50 de medici de familie clujeni au protestat astăzi la sediul Direcţiei de Sănătate Publică, nemulţumiţi de prevederile noului contract-cadru pe care vor trebui să îl semneze cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate.

Medicii au completat, în semn de protest, mai multe formulare pentru eliberarea certificatelor de conformitate, necesare lucrului în străinătate.

"Completăm formularele în semn de protest pentru că în două sau trei cluni chiar s-ar putea să plecăm în străinătate. Veniturile cabinetelor cu mai puţin de 1.500 de pacienţi vor scădea până la jumătate", a declarat Ioan Mureşan, medic de familie.

Medicii de familie sunt nemulţumiţi de prevederile din contractul-cadru care stipulează acordarea de reţete şi consultaţii pentru pacienţii cronici o dată la trei luni, un număr maxim de 20 de consultaţii pe zi, dar şi coplata, care îi nemuilţumeşte pe doctori deoarece pacienţii fără venituri nu vor avea posibilitatea de a se adresa medicilor.

Comenteaza