Merkel a plecat cu buchetul prefectului la Berlin

Merkel a plecat cu buchetul prefectului la Berlin
Oficialii din fruntea judeţului l-au aşteptat pe cancelarul german Angela Merkel pe pista Aeroportului Cluj, cu un buchet de lalele şi trandafiri în nuanţe de galben-roşu-oranj. Înmânarea buchetului respectiv a avut însă un întreg istoric.
După ce au dat mâna cu “doamna de fier”, aceştia au uitat să îi înmâneze buchetul, astfel că - pentru a repara greşeala - prefectul a fost nevoit să alerge după Merkel, care se îndrepta către maşina ce urma să o ducă la Universitatea “Babeş-Bolyai”.

În aşteptarea aeronavei care urma să o aducă pe Angela Merkel la Cluj, aeroportul a fost împânzit ieri de forţe de ordine, SPP-işti, poliţişti, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, luptători din Brigada Antitero şi angajaţi Serviciul Român de Informaţii. Directorul aeroportului, David Ciceo, a explicat că detaliile privind asigurarea măsurilor specifice de securitate au fost stabilite luni, împreună cu reprezentanţii Consulatului german şi cu Serviciul de pază şi protecţie al cancelarului. “S-au luat măsuri specifice vizitelor şefilor de stat. Am colaborat foarte bine cu partea germană şi, în ce ne priveşte, am făcut faţă cu brio cerinţelor acestora”, a menţionat Ciceo.

După ce aeronava cu inscripţia “Bundesrepublik Deutschland” a aterizat la Cluj la ora stabilită, 15:25, angajaţii aeroportului au pregătit covorul roşu, iar oficialii clujeni s-au poziţionat în dreapta acestuia - în ordinea prefect, preşedinte CJ, primar, consul german, în spatele cărora au stat directorul aeroportului şi Florin Moroşan, şeful Direcţiei de Comunicare, Relaţii Publice şi Turism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. Acesta din urmă a ţinut şi buchetul pregătit de Prefectură pentru cancelar. Potrivit protocolului la astfel de vizite, buchetul a avut o formă rotundă (lalele galbene şi roşii, trandafiri galben cu portocaliu - n. red.).

Merkel a ieşit ultima din avion, după ce delegaţia germană care a însoţit-o a coborât pe pistă folosind uşa din spatele aeronavei. Cancelarul a zâmbit doar când a ajuns în apropierea oficialilor clujeni, cărora le-a strâns mâna. Probabil impresionaţi, aceştia au uitat de buchet, motiv pentru care prefectul a alergat câţiva paşi după cancelar, care se îndrepta spre maşina ce o aştepta pe pistă. Merkel a primit florile cu un zâmbet pe buze. În tot acest timp, doi lunetişti au asigurat perimetrul de pe acoperişul terminalului de sosiri. Aceştia s-au reîntors pe aeroport cu jumătate de oră înainte ca Merkel să decoleze. La plecare, cancelarul german a fost condus la avion, pe lângă oficialii din fruntea judeţului, de rectorul Andrei Marga şi de ambasadorul german la Bucureşti. Ea nu a uitat de buchet şi s-a urcat în avion ţinând în mână florile primite la sosire.


Comenteaza