Mesaj de avertizare tv, aprobat de CNA. Cui i se adresează

Mesaj de avertizare tv, aprobat de CNA. Cui i se adresează
Consiliului Naţional al Audiovizualului a aprobat difuzarea unui nou mesaj de avertizare din categoria celor "Pentru o viaţă sănătoasă".

Mesajul ar urma să fie "Pentru sănătatea emoţională a copilului dumneavoastră, petreceţi cât mai mult timp cu el".

Propunerea mesajului de avertizare face parte din campania care susţine importanţa timpului de calitate petrecut de părinţi şi copii împreună, lansată de grupul de iniţiativă format din Itsy Bitsy FM, lideri de opinie - Andreea Marin, Virgil Ianţu şi Tily Niculae -, specialişti psihologi, asociaţii de părinţi şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), relatează mediafax.ro.

"Până nu de mult, sănătatea fizică a unui copil era prioritatea numărul 1. Noile studii demonstrează însă că cel puţin la fel de importantă este şi starea emoţională a copilului. De aceea, credem că timpul petrecut de părinţi cu copiii lor este cel mai valoros sprijin pentru asigurarea confortului emoţional al micuţilor. Chiar dacă uneori asta presupune un efort mai mare din partea părinţilor, noi îi încurajăm să petreacă cât mai mult timp cu copiii lor", a declarat doamna Gabriela Coman, preşedintele A.N.P.D.C.A.

"Ma bucură faptul că, imediat după ce Senatul a decis ca 1 iunie să fie zi liberă, am primit un vot favorabil şi de la CNA. Trebuie să tragem un semnal de alarmă: copiii au nevoie să fie cât mai mult timp împreună cu părinţii lor, au nevoie să se joace, să vorbească, să facă lucruri împreună cu ei. Dacă un copil nu petrece destul timp cu părintii, acest fapt va avea consecinţe grave asupra sănătăţii sale psihice şi emoţionale. Şi sunt sigură că toţi părinţii îşi doresc copii sănătoşi si emoţional, nu doar fizic", a afirmat Nadia Tătaru, directorul general al Itsy Bitsy FM.

Campania, demarată în aprilie 2016, a apărut ca urmare a unor studii care arată că 6 din 10 copii simt nevoia să petreacă mai mult timp cu părinţii, deşi doar 24% din părinţi cred că timpul petrecut cu cei mici este prea puţin. Pe măsură ce copilul creşte, timpul petrecut cu părinţii în timpul săptămânii şi în weekend scade.

Experţii atrag atenţia că, timp de calitate nu înseamnă timp petrecut în aceeaşi cameră cu copiii, ci ca părinţii să fie prezenţi 100% în relaţie, oferindu-le celor mici întreaga atenţie.

 

Comenteaza