Metoda "Accidentul" face noi victime. Ce sfaturi vă dau poliţiştii ca să vă feriţi de escroci VIDEO

Metoda
Metoda "Accidentul" rămâne una din cele mai populare scheme de înşelăciune a escrocilor români. Cu atât mai mult cu cât atâta timp cât au la dispoziţie un telefon, o pot practica chiar din închisoare.

Chiar ieri, poliţiştii clujeni au identificat şi cercetează două persoane pentru înşelăciuni comise prin această metodă, prin care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 6.000 de lei.

Astfel, un bărbat de 37 de ani din Galaţi ar fi contactat telefonic două femei în cursul lunii aprilie şi le-ar fi comunicat faptul că rude apropiate au provocat accidente grave de circulaţie, soldate cu rănirea unor copii. În falsă calitate de avocat, ar fi solicitat victimelor să depună 4.000, respectiv 2.000 de lei, într-un anumit cont bancar.

În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că bărbatul, încarcerat într-o altă cauză într-un penitenciar, ar fi fost sprijinit de către o clujeancă de 31 de ani căreia i-ar fi revenit 2.000 de lei din sumele încasate.

Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Pentru a nu deveni şi dumenavoastră victimele escrocilor, oamenii legii vă sfătuiesc să nu reacţionaţi sub impusul emoţional, remițând bani unor persoane care vă anunţă telefonic că o rudă a dumneavoastră a fost implicată într-un eveniment rutier.

Astfel, este indicat să verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier, cerând date despre unitatea medicală, despre poliţie sau parchet unde s-ar afla aceasta şi sunând pentru confirmare. Dacă acest lucru nu este posibil, solicitaţi persoanei care v-a contactat o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112 pentru a vă acorda sprijin. 

"Atenţie: în astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile. Nu furnizaţi persoanelor străine, mai ales celor care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale, de furnizare a unor servicii, firme de curierat, comis voiajori, informaţii despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini", transmit poliţiştii. 

Comenteaza