Mii de maşini la mall-ul din Floreşti. Ultimii sosiţi au fost direcţionaţi în parcarea din spatele complexului FOTO / VIDEO

Mii de maşini la mall-ul din Floreşti. Ultimii sosiţi au fost direcţionaţi în parcarea din spatele complexului FOTO / VIDEO
Înghesuială foarte mare duminică la prânz la complexul comercial din Floreşti. Din cauza numărului foarte mare de maşini, agenţii de pază îi direcţionează pe şoferi la parcarea din spatele complexului.

Febra cumpărăturilor de Sărbători a început deja la Cluj. La mall-ul din Floreşti accesul cu maşina se face greu; pe fondul coloanelor care s-au format viteza de deplasare este foarte lentă, încă înainte de intrarea în parcare.

Din cauza numărului foarte mare de autoturisme şoferii nu pot parca în parcarea, de altfel una foarte mare, din faţa complexului comercial, ci sunt direcţionaţi la o parcare, neştiută pentru unii clienţi, din spate.

Oamenii înconjură apoi, pe jos, mallul pentru a intra în incintă. Aglomeraţia de afară răzbate şi înăuntru, mesele fiind în întregime ocupate, iar atmosfera una de forfotă generală.

UPDATE Accesul clienţilor care au parcat în spatele mall-ului se poate face fie pe uşile de serviciu, fie ocolind complexul comercial pentru a avea acces pe intrările principale.

"Nu am mai prins asemenea aglomeraţie, nu ne aşteptam. Noi chiar am venit la cumpărături, nu ştiam ce vom găsi", arată Daniel, unul din clienţii ce au parcat în spate. De altfel unii dintre vizitatori nici nu ştiau de existenţa parcării respective.

Comenteaza