Militar arestat pentru pornografie infantilă. Îşi racola victimele de pe internet

Militar arestat pentru pornografie infantilă. Îşi racola victimele de pe internet
Bărbatul, angajat al unei unităţi militare din judeţul Braşov, a reuşit să adune, pe unele dintre conturi, peste o mie de “prieteni” virtuali, cu toţii utilizatori minori.

Potrivit unui comunicat dat publicităţii de DIICOT, procurorii acestei structuri şi poliţiştii BCCO Ploieşti au reţinut, iar ulterior au obţinut arestarea preventivă a unui bărbat din oraşul Făgăraş, judeţul Braşov, suspectat de două infracţiuni de pornografie infantilă prin sisteme informatice.

Adrian Robert Bratu, în vârstă de 47 ani, cadru militar la o unitate militară din judeţul Braşov, este supectat că, în perioada noiembrie 2016 - ianuarie 2017, a produs şi deţinut în vederea distribuirii şi a distribuit prin sisteme informatice materiale pornografice reprezentând o persoană vătămată minoră în vârstă de 13 ani, prin intermediul unor conturi de pe o reţea de socializare, relatează news.ro.

"S-a reţinut că în a doua decadă a lunii 2014, persoana vătămată minoră, în vârstă de 13 ani, a primit pe reteaua de socializare o cerere de prietenie de la o persoană al cărui cont fusese creat de către inculpat. În momentul în care inculpatul i-a cerut date personale, persoana vătămată a blocat contul respectiv. Această împrejurare l-a determinat pe inculpat să creeze un alt cont pe reţeaua de socializare, în numele persoanei vătămate, de la care a trimis mesaje injurioase prietenilor acesteia. În condiţiile în care una din prietenele reale ale persoanei vătămate a realizat că mesajul trimis de pe ultimul cont creat nu fusese scris de către aceasta şi a comunicat constatarea sa expeditorului, inculpatul a decis să creeze un cont şi în numele acesteia în care a postat fotografii cu minori în poziţii sexuale explicite adaptând fotografiile ca şi cum ar fi aparţinut prietenei persoanei vătămate. Prin intermediul multiplelor conturi pe care le deschisese pentru «a crea o poveste de iubire virtuală» inculpatul a trimis în contul real al persoanei vătămate mesaje de ameninţare, comunicându-i că are şi alte fotografii ale acesteia şi că ultima va fi la înmormântarea minorei", se arată în comunicatul DIICOT.

Poliţiştii au constatat că acesta îşi racola victimele prin intermediul a zeci de conturi create pe reţelele de socializare sub o identitate falsă, pretinzând că este minor şi construind câte o poveste cu care să îi apropie pe copii. Astfel, acesta a reuşit să-şi facă peste 1.000 de "prieteni" virtuali minori.

În prezent, bărbatul este arestat preventiv pentru 30 de zile.

Comenteaza