Militari români răniţi în Irak şi Afganistan se vor întâlni cu Roger Waters în culisele "The Wall"

Militari români răniţi în Irak şi Afganistan se vor întâlni cu Roger Waters în culisele
Un grup de militari români răniţi în misiunile desfăşurate în teatrele de operaţii din Afganistan şi Irak se va întâlni, miercuri, la Bucureşti, cu Roger Waters, membru fondator al trupei Pink Floyd, care a ţinut să îi invite personal la concertul său, informează MApN.

Artistul se va întâlni cu militarii români în culisele show-ului "The Wall", care va avea loc în Piaţa Constituţiei, pentru a le mulţumi acestora pentru sacrificiul lor în operaţiunile de menţinere a păcii desfăşurate în aceste zone afectate de conflicte, potrivit MApN.

"Roger Waters şi-a dedicat întreaga carieră luptei împotriva violenţei de orice fel, vorbind întotdeauna despre recunoştinţa pe care o poartă militarilor din întreaga lume. «The Wall» este unul dintre cele mai spectaculoase show-uri muzicale, un simbol al libertăţii pentru generaţii întregi de fani din toată lumea", se mai arată în comunicatul MApN.

 

Etichete
Comenteaza