Militarii clujeni repatriaţi din Afganistan, distinşi de MApN cu "Emblema de merit în slujba păcii"

Militarii clujeni repatriaţi din Afganistan, distinşi de MApN cu
Detaşamentul AIAT din cadrul Regimentul 50 Rachete Antiaeriene Floreşti, judeţul Cluj, format din şase militari, a fost repatriat miercuri din Afganistan, unde a avut drept misiune consilierea şi acordarea de asistenţă pentru două instituţii de învăţământ militar.

Comandantul detaşamentului AIAT, lt.col. Vasile Bătinaş, a declarat, miercuri, presei, că în Afganistan militarii români au lucrat într-o echipă multinaţională, care număra peste 150 de persoane provenind din 11 naţiuni diferite ale coaliţiei NATO.

"Miercuri am participat la ceremonia de repatriere a detaşamentului format din şase militari, care a participat timp de şase luni la o misiune în Afganistan. Acolo am avut ca misiune instruirea, consilierea şi asistenţa a două instituţii de învăţământ militar afgan, Universitatea Naţională de Apărare şi Comandamentul pentru Instrucţie, Educaţie şi Doctrină a Armatei Naţionale Afgane. (...) Misiunea a fost complexă, am lucrat într-o echipă multinaţională de peste 150 de militari şi contractori civili din 11 naţiuni diferite ale coaliţiei NATO şi am avut contacte aproape zilnice cu partenerii afgani", a explicat lt.col. Bătinaş.

Acesta a precizat că misiunea, care s-a desfăşurat în Kabul, a fost una destul de grea, zona fiind periculoasă, iar în ultima vreme situaţia s-a şi deteriorat din punct de vedere al securităţii. Cu toate acestea, detaşamentul românesc a avut şansa să nu fie implicat în acţiuni care să îi cauzeze pierderi, aşa cum s-a întâmplat cu militarii danezi din echipa multinaţională, al căror convoi a fost lovit de o maşină capcană.

Cinci din cei şase militari ai detaşamentului AIAT, repatriat din Afganistan, au primit distincţia "Emblema de merit în slujba păcii" din partea MApN. Acordarea distincţiei a avut loc în cadrul unei ceremonii în cadrul căreia Regimentul 50 Rachete Antiaeriene Floreşti a primit placheta "Onoare pentru Cluj" din partea prefectului judeţului Cluj, Aurel Cherecheş.

 

Comenteaza