“Minciuni adevărate” sau până unde merg francezii în comedie
- Scris de Ovidiu Cornea
- 07 Iul 2012, 00:58
- Eveniment
- Ascultă știrea

Prima parte a filmului "Minciuni adevărate" (regia Pierre Salvadori) corespunde întru totul genericului sub care sunt proiectate peliculele la cinematograful Mărăşti, şi anume "Filme pentru întreaga familie". Evoluţia acţiunii dovedeşte însă până la final contrariul.
Tânăra Emilie (Audrey Tautou) coproprietară a unui salon de coafură, încearcă să-i readucă pofta de viaţă mamei, Maddie (Nathalie Baye), deprimată de faptul că a fost părăsită de soţ. Când încercările par să nu aibă sorţi de izbândă, "redirecţionează" către aceasta scrisoarea de dragoste anonimă pe care a primit-o, sperând că o va ajuta să-şi recapete optimismul. Îndrăgostitul anonim este Jean (Sami Bouajila), angajat al salonului lui Emilie. Aceasta continuă să îi trimită scrisori mamei, iar romantismul, umorul şi poezia, inclusiv a modului în care se succed cadrele şi cum sunt filmate acestea, sunt prezente. Romantismul "inocent" se va rupe însă, iar ceeea ce părea să fie doar un joc merge (prea) departe.
Atitudinea perversă a mamei, Maddy, care chiar când află adevărul vizavi de expeditorul real al scrisorilor către ea, preferă să mai ia ce mai poate din toată încurcătura şi merge până la capăt cu Jean, poate fi considerată cheia imoralităţii mesajului pe care filmul îl transmite. Tonul de comedie nu face decât să confere un aer de escapadă permisă. Uşurinţa cu care Jean cedează şi duce până la capăt rolul în care cu greu intrase şi la care voia să renunţe, uşurinţa cu care Emilie îi cade în braţe, după ce "jocul" cu mama mersese prea departe sunt şi ele ingrediente ale unui mesaj ambiguu. Lipsesc accentele dramatice, îndemnul la reflecţie cu privire la consecinţele unei "labilităţi" a tânărului îndrăgostit de fiică, dar care ajunge în patul mamei, ca apoi să o recâştige pe prima. "De vraies mensonges" nu este un film pentru întreaga familie, ci mai degrabă, într-o anumită măsură, anti-familie. Filmul poate fi văzut azi şi mâine la cinema Mărăşti, de la orele 11:00 şi 17:00. Proiectul Institutului Cultural Francez Cluj, de altfel salutar, de a difuza filme gratuit la cinematograful clujean, va continua în primul weekend din fiecare lună.