Ministerul Administrației și Internelor: În 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică

Ministerul Administrației și Internelor: În 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică
Zeci de drumuri naţionale şi judeţene, precum şi o cale ferată au fost blocate din cauza zăpezii, în 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică, peste 1.300 de oameni au fost salvaţi de viscol, informează, astăzi, Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

De ieri, începând cu ora 5, până în această dimineaţă la ora 5, în urma căderilor masive de zăpadă sau viscol au fost afectate 545 localităţi din 21 de judeţe, iar alte 45 de localităţi sunt izolate.

37 de drumuri naţionale şi 80 judeţene au rămas blocate, iar în 480 de localităţi a fost afectată alimentarea cu energie electrică. De asemenea, o cale ferată este blocată, iar patru porturi sunt blocate sau închise.

Forţele de intervenţie au salvat 1.323 de persoane, 297 de persoane refuzând evacuarea.

S-a asigurat adăpost pentru 1.335 persoane, din care 23 copii. Au fost asistaţi medical trei copii şi 29 adulţi, din care două gravide şi un pacient cu dializă. La două cazuri din localităţile Armăşeşti şi Bărcaneşti din judeţul Ialomiţa nu s-a putut interveni.

Pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice, au acţionat 529 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alături de 752 poliţişti şi 184 jandarmi, cu 484 mijloace de intervenţie.

Au mai intervenit 2.471 persoane din cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale cu 1.023 mijloace de intervenţie.

 

Comenteaza