Ministerul Sănătăţii pregăteşte reorganizarea reţelei medicilor şcolari

Ministerul Sănătăţii pregăteşte reorganizarea reţelei medicilor şcolari
Ministrul Sănătăţii, Ladislau Ritli, crede că ar trebui dezvoltată reţeaua medicilor şcolari la nivelul ţării. Ritli a participat astăzi la al III-lea Congres Naţional de Medicină Şcolară şi Universitară, care are loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”.

"Ar trebui dezvoltată reţeaua medicinei şcolare. Acum avem, teoretic, 2.500 de elevi la un medic şcolar, dar în realitate sunt mult mai mulţi. Pe de altă parte, medicul şcolar se plimbă dintr-o şcoală în alta pentru că fiecare şcoală nu are medicul ei. Este şi problema faptului că nu sunt specialişti, că nu sunt medici doritori sau asistenţi care să dorească să facă acest lucru", a declarat Ladislau Ritli. El a atras atenţia că în mediul rural nu există reţea de medicină şcolară. "În mediul rural nu este medicină şcolară. Nu cunosc nici o comună unde să fie medic şcolar. Medicii de familie fac aceste activităţi profilactice, dar ei nu sunt retribuiţi pentru aşa ceva", a mai spus Ritli.

El a atras atenţia asupra faptului că la nivel naţional nu există o colaborare între medicii de familie şi cei şcolari. Ministrul Sănătăţii crede că ar trebui să existe o supraspecializare a medicilor şcolari. "Este nevoie de o supraspecializare. Dacă eşti medic de familie nu poţi fi sigur că faci foarte bine medicină şcolară, deci trebuie să ai nişte cunoştinţe în plus", a precizat ministrul, care a declarat că la nivelul Ministerului Sănătăţii Publice există un proiect de lege privind reorganizarea sistemului medical şcolar. "Avem în parlament un proiect legislativ care este în dezbatere, dar fără medicii şcolari proiectul nu se poate imagina. De aceea i-am invitat sub forma unei comisii să vină şi să ajute la formarea acestei legislaţii de medicină şcoalară pentru că legislaţia actuală este destul de veche şi trebuie reprofilată pe un fel de medicină ocupaţională pentru că copilul astăzi lucrează mai mult decât un adult", a precizat Ritli.

 

 

Comenteaza