Ministrul Apărării vrea avioane multirol

Ministrul Apărării vrea avioane multirol
Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat astăzi la Câmpia Turzii că va accelera acţionarea avioanelor multirol, pentru care negocierile durează de ani buni.

El a atacat fosta conducerea a ministerului, despre care a spus că a tergiversat opt ani procesul de achiziţie. "Această acţiune face parte din demersurile noastre de a nu transforma forţele aeriene într-o companie de transport", a declarat ministrul.

Preşedintele Traian Băsescu a amintit la sfârşitul anului trecut că în 2015 perioada de zbor a actualelor MiG-uri se epuizează, şi a precizat că România nu are resurse pentru 48 de avioane multirol, dar achiziţionarea trebuie să înceapă, chiar şi în ritmul de o aeronavă pe an.


Exerciţiul de astăzi din Câmpia Turzii, la care a participat şi ministrul, a inclus demonstraţii aeriene cu avioane MIG şi elicoptere, care au inclus şi simularea unui atac aer-sol.

Comenteaza