Ministrul Vela precizează: Cei ce îşi plimbă căţelul sau fac sport în apropierea locuinţei nu au nevoie de declaraţie

Ministrul Vela precizează: Cei ce îşi plimbă căţelul sau fac sport în apropierea locuinţei nu au nevoie de declaraţie
| Foto: observator.tv

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a precizat că persoanele care ies în apropierea locuinţei pentru a-şi plimba animalele de companie sau pentru activităţi fizice nu trebuie să completeze o declaraţie pe propria răspundere.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

"Pentru cei care se plimbă sau îşi scot căţelul la plimbare nu trebuie declaraţie, pentru că în momentul în care poliţistul îl verifică vede că pe buletin este adresa unde omul îşi plimbă căţelul sau face sport în jurul blocului", a explicat Marcel Vela, într-o intervenţie la o televiziune națională.

El a arătat că, în cazul deplasării către serviciu, este nevoie de o declaraţie pe propria răspundere sau de o adeverinţă din partea angajatorului, care nu trebuie să fie obligatoriu ştampilată.

"Nu trebuie ştampilată, poate fi prezentată şi de pe telefon”, a spus Vela.

Ministrul a adăugat că nu se doreşte inducerea unei stări de tensiune în rândul populaţiei, iar măsurile care se iau sunt în interesul şi sprijinul populaţiei.

"Nu suntem atât de categorici încât să se sperie acum populaţia sau cetăţenii. Trebuie să colaboreze şi să conştientizeze fiecare cetăţean că este în interesul lui. Nu venim cu măsuri coercitive, cu restricţii, în interesul Guvernului, al statului. Tot ceea ce facem este în sprijinul populaţiei şi cetăţenii trebuie să conştientizeze că noi suntem aici pentru a-i ajuta pe ei", a mai spus Vela.

Întrebat dacă urmează a fi luate măsuri şi mai drastice în viitor, ministrul a menţionat că toate măsurile sunt luate gradual, după analizarea scenariilor şi consecinţelor pe care acestea le pot avea.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza