Minoră, bătută și violată de un bărbat din Cluj. Au fost necesare 6 luni de cercetări, până la reținerea agresorului

Minoră, bătută și violată de un bărbat din Cluj. Au fost necesare 6 luni de cercetări, până la reținerea agresorului

O minoră a fost bătută și violată de un bărbat de 49 de ani din Ceanu Mare, județul Cluj, în luna octombrie a anului trecut. După 6 luni de cercetări în dosarul penal, agresorul mai are 2 luni de libertate în baza controlului judiciar. 

Agresorul unei minore a fost reținut la 6 luni de la comiterea faptei pentru 24 de ore, iar magistrații au dispus pe numele său măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile. 

”La data de 9 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de agresiune sexuală și lovire sau alte violențe şi au reţinut un bărbat, de 49 de ani, din comuna Ceanu Mare, județul Cluj.

Din cercetări a reieșit faptul că în luna octombrie a anului 2021, bărbatul ar fi exercitat acte de natură sexuală faţă de o minoră, ulterior agresând-o fizic.

În baza probatoriului administrat, la data de 9 martie a.c., bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul acestei zile, magistrații Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda au dispus pe numele său măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile”, a anunțat IPJ Cluj într-un comunicat de presă, joi seara. 

Comenteaza