Minoră, lovită chiar pe trecerea de pietoni de un bătrân aflat la volan

Minoră, lovită chiar pe trecerea de pietoni de un bătrân aflat la volan
Un grav accident de circulaţie a avut loc duminică după-masa, soldat cu rănirea gravă a unei minore.

Un clujean de 70 de ani a lovit, în jurul orei 17:55, în timp ce se deplasa pe strada Horea din oraşul Huedin, o minoră de 13 ani ce trecea strada.

"Minora, în calitate de pieton, era angajată în traversarea părţii carosabile, pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată regulamentar prin indicatoare şi marcaje rutiere", au precizat poliţiştii. 

În urma impactului, aceasta a fost grav rănită.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

 

Comenteaza