Mitropolitul Andrei s-a întâlnit cu elevii de la Grupul Şcolar Samus FOTO

Mitropolitul Andrei s-a întâlnit cu elevii de la Grupul Şcolar Samus FOTO
Mitropolitul ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, a vizitat astăzi Grupul Şcolar „Samus”, cu ocazia aniversării a 60 de ani de la înfiinţarea instituţiei.

Ierarhul a sosit la şcoala de învăţământ special clujeană la ora 11 şi s-a întâlnit cu directorul instituţiei şi cu ceilalţi profesori, iar apoi a vizitat câteva din sălile şcolii.

Mitropolitul, însoţit de mai mulţi preoţi, a vizitat capela instituţiei, unde a cântat împreună cu cei prezenţi „Hristos a înviat!".

Vizita a continuat în sala de festivităţi. cu o slujbă de binecuvânatare a manifestărilor care sunt prezentate cu ocazia celor 60 de ani de la înfiinţarea şcolii clujene.

În spaţiul respectiv a fost organizat şi un simpozion, la care a participat atât mitropolitul Andrei cât şi reprezentanţi ai Grupului Şcolar Samus, ai Consiliului Judeţean Cluj, care administrează şcoala, ai Primăriei Cluj-Napoca, ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj şi ai Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei Cluj-Napoca.

Manifestările de aniversare a 60 de ani de la înfiinţarea Grupului Şcolar Samus au loc între 3-6 mai, la sediul şcolii,d e pe strada Fabricii de Zahăr.

Grupul Şcolar Samus a fost înfiinţat în 1951, cu scopul da a şcolariza elevi cu deficienţe de auz din Ardeal, începând cu 1986 au fost înfiinţate clase şi pentru deficienţii mintali, iar din 2006 existând pe fiecare nivel câte o clasă cu elevi din învăţământul de masă, care urmează specializările estetică şi igiena corpului omenesc.

 

Comenteaza