Mitropolitul Andrei şi episcopul Florentin, omagiaţi în cadrul aceleiaşi ceremonii
- Scris de Ovidiu Cornea
- 22 Ian 2012, 21:52
- Eveniment
- Ascultă știrea

Evenimentul este organizat în ultima zi a Octavei de rugăciune (18-24 ianuarie) pentru unitatea creştinilor, respectiv la data la care se comemorează Unirea Principatelor Române. "Astfel, gestul Universităţii Tehnice clujene, de a onora doi Înalţi Ierarhi de confesiuni diferite într-o zi dedicată reunirii, înfrăţirii, reprezintă încă un semn de unitate şi de pace în şirul semnelor bune ce izvorăsc din bunătatea şi milostivirea divină", precizează reprezentanţii UTCN, într-un comunicat transmis presei. Ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa mitropolitului ortodox al Clujului, Andrei Andreicuţ, şi episcopului greco-catolic de Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, va avea loc marţi, de la ora 12:00, în amfiteatrul A 123, de pe Bulevardul Muncii. Ceremonia va fi prezidată de profesorul universitar Radu Munteanu, rector al UTCN.
Personalitatea celor doi ierarhi va fi subliniată de profesorii universitari Daniela Manea şi Mihail Abrudean. Fiecare dintre cei doi Înalţi Prelaţi va rosti apoi alocuţiuni. Amintim că în cadrul "Octavei de rugăciune", proiect derulat la nivel internaţional de Biserica Romano-Catolică şi de Consiliul Ecumenic al Bisericilor, la seara de rugăciune organizată miercuri la Cluj, în catedrala greco-catolică în construcţie din Piaţa Cipariu, a participat, în premieră, şi un ierarh al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului, episcopul-vicar Vasile Someşanul. Prezenţa sa a fost salutată prin aplauze de cei prezenţi.