Mitropolitul Bartolomeu, între martirii evocaţi de Dan Puric la Cluj

Mitropolitul Bartolomeu, între martirii evocaţi de Dan Puric la Cluj
Figura fostului mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania, a fot evocată de cunoscutul actor Dan Puric, în cadrul conferinţei “Despre martiri”, pe care a susţinut-o sâmbătă la Cluj. De altfel, mitropolitului îi este dedicat un fragment al cărţii “Fii demn!”, lansată de artist cu prilejul conferinţei sale.
Adaugă ZCJ.ro ca sursă preferată în Google

Dan Puric a relatat o întâlnire de acum câţiva ani cu mitropolitul Bartolomeu, de la mănăstirea Piatra-Fântânele din judeţul Bistriţa.

"Mă privea într-un mod deosebit, avea ceva din privirea unui câine ciobănesc care îşi apără turma", a explicat artistul, în cadrul conferinţei "Despre martiri", pe care a susţinut-o sâmbătă în amfiteatrul Auditorium Maximum al Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, în faţa unei săli arhipline. Puric a subliniat faptul că pe parcursul discuţiei respective fostul mitropolit al Clujului nu a ţinut să evidenţieze suferinţele îndurate în timpul regimului comunist.

Artistul a adăugat că a aflat ulterior de la scriitorul basarabean Nicolae Dabija că ierarhul păstra în altarul bisericii bocancii pe care i-a avut în picioare când a fost bătut peste tălpi, umflându-i-se picioarele, în timpul detenţiei comuniste. Mitropolitului Bartolomeu îi este dedicat un subcapitol, intitulat "Sfântul din inimă", din cea mai recentă carte a lui Dan Puric, "Fii demn!", lansată tot sâmbătă la Cluj.

Volumul este dedicat mamei artistului, a cărei fotografie apare pe copertă. Actorul a relatat în cadrul conferinţei pasaje sugestive din relaţia specială pe care a avut-o cu mama sa, ilustrând delicateţea sufletească şi înţelepciunea acesteia. Dan Puric a insistat asupra redescoperirii tăriei de caracter, a conştiinţei martirice a poporului român, precizând că martiri pot exista şi în prezent şi că viitorul îi poate revela. Artistul a reliefat faptul că primul pas în edificarea unui caracter tare, capabil chiar de martiriu, este frumuseţea sufletească, dragostea faţă de semeni, care nu rămâne încătuşată într-un moralism înţepenit.

El a explicat că în cazul martirilor fumuseţea sufletească este dublată de conştiinţa martirică, ce are şi ea ca element esenţial un altfel de mod, duhovnicesc, de a se raporta la realitatea înconjurătoare şi la situaţiile cu care se confruntă. Cu ocazia conferinţei, volumul "Fii demn!" a putut fi achiziţionat la preţul de 20 de lei, fiind cea de-a treia carte publicată de cunoscutul actor, după "Cine suntem" şi "Despre omul frumos".

 

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .