Mitropolitul Bartolomeu şi privirile de care i-a fost dor
- Scris de Ovidiu Cornea
- 29 Ian 2012, 22:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

Numeroşi clujeni au participat ieri la parastasul de un an de la decesul mitropolitului Bartolomeu Anania, oficiat la Catedrala ortodoxă din Piaţa Avram Iancu. Actualul mitropolit al Clujului, Andrei Andreicuţ, a recitit Testamentul ierarhului şi i-a subliniat credinţa, în timp ce alţi apropiaţi ai mitropolitului Bartolomeu au evidenţiat relaţia sa cu credincioşii şi preocuparea pentru durerea lumii.
Evenimentele care au marcat un an de la decesul mitropolitului Clujului, Bartolomeu Anania, au debutat vineri cu două manifestări culturale. "Multe virtuţi a avut mitropolitul Bartolomeu, dar toate au fost bine înrădăcinate pe o credinţă puternică", a evidenţiat vineri seară mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, atât la spectacolul-simpozion dedicat doinei şi dorului, cât şi în deschiderea serii de poezie organizată la Muzeul Mitropoliei. Cu ocazia parastasului oficiat duminică la Catedrala mitropolitană, mitropolitul Andrei a dat citire testamentului predecesorului său. În textul testamentului, făcut public de reprezentanţii Arhiepiscopiei Clujului încă de anul trecut, ierarhul cedează toate drepturile sale de autor, inclusiv pe cele de pe urma diortosirii Bibliei, Fundaţiei Mitropolitul Bartolomeu, în contul căreia au fost transferate şi toate economiile sale, pentru eventuale probleme medicale.
"Doresc ca Fundaţia «Mitropolitul Bartolomeu», al cărei fondator sunt, să îmi ducă mai departe memoria, să nu fie niciodată desfiinţată, să nu-i fie schimbat scopul principal pentru care a fost înfiinţată, iar banii şi întregul ei patrimoniu să nu poată fi folosit în alte scopuri de către nimeni", precizează mitropolitul Bartolomeu în testamentul amintit. Parastasul de duminică a avut loc după Liturghia arhierească. Ambele slujbe au fost oficiate de un sobor de preoţi şi diaconi, condus de mitropolitul Andrei şi de episcopul-vicar Vasile Someşanul. După oficierea parastasului, ierarhii, clericii şi credincioşii au coborât în cripta ierarhilor de la demisolul catedralei, unde este înmormântat mitropolitul Bartolomeu, unde au rostit, de asemenea, o rugăciune. Participanţii la parastas au primit la final colivă şi vin. Totodată, ei au putut achiziţiona ilustraţii cu fostul întâistătător ortodox al Clujului, dar şi volumul "Mitropolitul Bartolomeu Anania: In memoriam", editat de Renaşterea, disponibil la preţul de 25 de lei.
Mitropolitului Bartolomeu i-au adus un omagiu, la parastasul de duminică, şi episcopul greco-catolic Cluj-Gherla, Florentin Crihălmeanu, şi alţi numeroşi reprezentanţi ai mediului administrativ, politic sau cultural, între care parlamentarii Horea Uioreanu şi Mircia Giurgiu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, subprefectul judeţului Cluj, Vasile Cozma, actorul Dorel Vişan, artistul Teodor Botiş şi alte persoane care l-au cunoscut şi îndrăgit pe ierarh. "Am ascultat recent un cuvânt al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu, în care spunea: «O să-mi fie dor de privirile voastre». Oamenii care au fost astăzi aici arată clar că îi întorc Înaltpreasfinţitului privirile de care dânsului îi era dor şi iată că acum şi nouă ne este dor de privirea lui", a precizat pentru ZIUA de CLUJ preotul Ştefan Iloaie, consilier cultural al Arhiepiscopiei Clujului. El a evidenţiat omul Bartolomeu Anania, pe care se fundamentează calităţile prin care ierarhul a rămas în conştiinţa celorlalţi, de mitropolit, episcop, predicator, scriitor. Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului timp de 18 ani, din care timp de cinci ani şi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu Anania a trecut din această viaţă în 31 ianuarie 2011, la vârsta de 89 de ani. El a fost înmormântat în cripta ierarhilor de la demisolul Catedralei mitropolitane.
"L-a preocupat durerea lumii"
"L-am cunoscut foarte bine şi adeseori prânzeam împreună şi am văzut că l-a preocupat foarte mult durerea lumii", a subliniat poetul Dorel Vişan, într-o evocare a personalităţii mitropolitului Bartolomeu, rostită în cadrul serii de poezie organizată vineri, înainte de a recita mai multe din poeziiile semnate de Bartolomeu Valeriu Anania. Actorul a subliniat şi simţul memoriei de care a dat dovadă mitropolitul, pe care l-a descris ca "un mare cărturar şi o mare personalitate a Bisericii".