Mitropolitul Clujului, în Floreşti, de Sfântul Dimitrie
- Scris de Ovidiu Cornea
- 27 Oct 2011, 00:32
- Eveniment
- Ascultă știrea

Biserica ortodoxă de pe strada Liviu Rebreanu din cartierul clujean Gheorgheni şi biserica ortodoxă veche din Floreşti şi-au sărbătorit ieri hramul, cu ocazia sărbătorii Sfântului Dumitru. La hramul bisericii din Floreşti a slujit ieri mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, care l-a hirotonit cu această ocazie ca preot pe diaconul Bancoş Brian, pentru parohia Boju. Slujbele cu ocazia hramului bisericii Sfântul Dumitru din Floreşti, sfinţită acum mai bine de 175 de ani, au început marţi seară cu Privegherea şi au continuat a două zi cu Sfinţirea Aghiasmei Mici şi cu Acatistul sfântului ocrotitor al parohiei.
Mitropolitul Andrei a fost întâmpinat în parohie miercuri dimineaţă, când a oficiat Liturghia arhierească, la care au participat numeroşi credincioşi. Apoi a fost organizat un parastas pentru preoţii şi ctitorii bisericii, după care participanţii la slujbe au putut servi din merindele oferite de reprezentanţii parohiei. Sfântul Dimitrie este unul din cei mai cunoscuţi sfinţi în România şi este sărbătorit de credincioşii ortodocşi şi de cei greco-catolici la 26 octombrie. Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir are aceeaşi dată de pomenire şi în calendarul romano-catolic, însă aceasta nu este marcată cu roşu.
Sfântul Dumitru a trăit în secolele III-IV în cetatea Tesalonicului, unde a fost martirizat, în anul 306, după ce l-a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos. La fel ca Acesta, a fost împuns în coasta dreaptă cu suliţa. După moartea sa a săvârşit multe minuni şi vindecări, fiind la loc de cinste în evlavia credincioşilor ortodocşi de diferite etnii, dar şi a celor greco-catolici. Moaştele sale se află şi astăzi în biserica Sfântul Dimitrie din Salonic, Grecia, construită la puţin timp după trecerea sa din această viaţă şi unde au loc constant pelerinaje creştine. Sfântul Dimitrie este cunoscut în poporul ca Sfântul Dumitru, mulţi români purtând nume derivate. Conform tradiţiei din popor, sărbătoarea Sfântului Dimitru marchează o transfomare în natură şi ivirea primelor semne ale iernii.