Moaştele aduse de la Muntele Athos, două zile la Cluj
- Scris de Ovidiu Cornea
- 11 Sep 2011, 23:20
- Eveniment
- Ascultă știrea

Moaştele celor patru sfinţi, ce vor fi aduse de delegaţia din Sfântul Munte Athos, vor fi întâmpinate la ora 17:00 în curtea Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, episcopul-vicar Vasile Someşanul, împreună cu un sobor de preoţi. Moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, Apostolului şi evanghelistului Matei, Marelui mucenic şi arhidiacon Ştefan şi Marii muceniţe Varvara vor fi duse în procesiune la catedrala mitropolitană, iar după ce se va înconjura catedrala vor fi expuse pentru închinare, conform radiorenasterea.ro. Mitropolitul Clujului va rosti un cuvânt de bun venit, iar episcopul-vicar Vasile Someşanul va oficia de la ora 18:00 slujba Privegherii.
Credincioşii se vor putea închina moaştelor în acest timp, catedrala urmând să rămână deschisă atât cât va fi nevoie, pentru ca toţi credincioşii să se poată închina, potrivit sursei citate. Mâine, programul slujbelor va începe la ora 8 dimineaţa, iar de la ora 09:30 episcopul vicar Vasile Someşanul va oficia Liturghia arhierească, conform eclesiarhului catedralei mitropolitane, arhimandritul Teofil Roman, citat de radiorenasterea.ro. Potrivit acestuia, moaştele vor fi scoase din catedrală la ora 16:00, după care se vor îndrepta spre mănăstirea Căşiel, unde vor rămâne până miercuri, după Liturghie. Moaştele celor patru sfinţi au fost aduse de la schitul românesc Prodromu din Muntele Athos şi au efectuat un pelerinaj în mai multe municipii şi oraşe din România. Din judeţul Cluj moaştele vor ajunge la Braşov, după care delegaţia care le-a însoţit se va întoarce în Grecia.