Momente de groază pentru o vârstnică din Cluj. Un străin a încercat să pătrundă în casa ei, sărind gardul

Momente de groază pentru o vârstnică din Cluj. Un străin a încercat să pătrundă în casa ei, sărind gardul
Imagine cu caracter ilustrativ | Foto: kanald2.ro

Un bărbat de 39 de ani din comuna Apahida a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și este cercetat pentru tentativă de furt.

Bărbatul ar fi pătruns, la data de 19 martie, în jurul orei 00.30, fără drept în curtea unui imobil situat în comuna Apahida, iar ulterior ar fi intrat în interiorul a două garaje neasigurate din respectiva locație, fără a fura bunuri.

Ulterior, individul ar fi încercat să pătrundă și în imobil, însă ușa de acces era închisă, în locuința aflându-se o vârstnică.

"Din cercetările demarate de polițiști a rezultat faptul că în cursul aceleiași nopți, bărbatul ar fi verificat mai multe porți de acces în curți situate în acea zonă, precum și autoturisme aflate parcate pe stradă, toate fiind asigurate. În urma investigațiilor demarate, polițiștii l-au identificat pe bărbat, cel în cauză aflându-se sub efectul măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă într-o altă cauză penală", a transmis IPJ Cluj.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

De asemenea, pentru prevenirea furturilor din locuințe sau autovehicule, oamenii legii recomandă următoarele:

  • Montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
  • Asiguraţi dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
  • Asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
  • La intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;
  • Instalaţi un sistem de iluminare automat, cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
  • Montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
  • Montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
  • Verificați temeinic dacă ușa de acces în locuință este încuiată; 
  • Nu lăsați bunuri de valoare în autovehicule;
  • Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
  • Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis.

De asemenea, puteţi monta un sistem de:

  • supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
  • protecţie perimetrală, ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
  • iluminare cu senzori de mişcare.

 

Comenteaza