Muzică şi bunătăţi maramureşene, la mall VIDEO
- Scris de Florentina Tatar
- 31 Mar 2011, 17:02
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un taraf şi un grup de mici dansatori îmbrăcaţi în haine populare a întreţinut atmosfera încă de dimineaţă în zona patinoarului din faţa mallului, la Târgul de Produse Tradiţionale, Ecologice şi de Meşteşugărit din Maramureş.
La tarabe, maramureşenii îi aşteaptă pe clujeni cu miere şi produse apicole, prăjituri de casă, caşcaval cu busuioc, chimen sau ardei, cârnaţi de viţel, pastramă, turtă dulce, bijuterii, scoarţe, costume populare sau ştergare. „Magiunul de prune trece extraordinar de bine la Cluj, dar şi dulceţurile, miezul de nucă şi merele. Tot ce se vede aici e produs în gospodăriile noastre, avem afaceri de familie", a declarat Ioan Pop, din satul Buciumi, vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş.
Târgul este deschis de azi până sâmbătă, între orele 9.30 şi 19.