Nicio zi fără șoferi băuți la volan. Încă doi au fost prinși în ultimele ore

Nicio zi fără șoferi băuți la volan. Încă doi au fost prinși în ultimele ore
| Foto: StarSibian.ro

Cei doi șoferi sunt cercetați pentru conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă pedepsită de Codul Penal.

Aseară, polițiștii din Turda au oprit un șofer din Unirea (Alba), care se deplasa prin comuna Mihai Viteazu sub influența băuturilor alcoolice. La verificări, s-a constatat că avea o concentraţie de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astăzi, un alt conducător auto a fost depistat de poliţişti, în timp ce se deplasa pe strada Clujului din Turda, deşi băuse înainte de a urca la volan. Tânărul de 20 de ani avea o concentraţie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, oamenii legii au descoperit că mașina îi fusese împrumutată de un amic, deși acesta știa că șoferul consumase alcool. Proprietarul autoturimului este cercetat și el pentru încredinţarea unui vehicul unei persoane aflate sub influenţa alcoolului. 

 

Comenteaza