Nicolae Bocşan, ordonator de credite la UBB VIDEO

Nicolae Bocşan, ordonator de credite la UBB VIDEO
"Ordonatorul de credite" al Universităţii "Babeş-Bolyai", care va semna actele financiar-contabile ale universităţii clujene între 26 februarie până la validarea noului rector, interval în care practic UBB rămâne fără rector, este Nicolae Bocşan.

Decizia a fost luată astăzi de Senatul UBB şi reprezintă, în fapt, o propunere, care va trebui avizată de Ministerul Educaţiei. 

Ordonatorul de credite nu înseamnă rector, nici măcar interimar. Senatul, Rectoratul şi Consiliul de Administraţie al UBB rămân în funcţie până la validarea noilor alegeri.

Amintim, ministrul Educaţiei, clujeanul Cătălin Baba, a remis săptămâna trecută un Ordin de Ministru care arată că Senatele universităţilor sunt obligate să desemneze un "ordonator de credite" până în 1 martie, în cazul în care mandatul rectorilor expiră până la acea dată - cu referire la situaţia UBB, unde mandatul rectorului Andrei Marga expiră în 26 februarie. Vezi detalii

Bocşan este fostul rector al UBB, numit în 2004, după ce rectorul Andrei Marga şi-a încheiat al doilea mandat la conducerea universităţii. Vezi aici un interviu cu Nicolae Bocşan

Comenteaza