Foto Noi cai ridicați de pe străzile din Florești. Cât va trebui să plătească proprietarul pentru a-i recupera

Doi cai care se aflau pe domeniul public au fost ridicați vineri de pe străzile din Florești. Acțiunea a fost desfășurată de Poliția Locală Florești, în colaborare cu echipa R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Potrivit primarului Bogdan Pivariu, proprietarul animalelor va trebui să plătească 4.800 de lei pentru recuperarea acestora.

Atenționăm proprietarii de animale mari să se asigure că acestea nu ajung pe drumurile publice. Este obligația legală a fiecăruia să prevină astfel de situații care pot provoca accidente grave. În Florești, astfel de acțiuni nu mai pot avea loc!”, a transmis edilul.

Edilul celei mai mari comune din țară a făcut și un apel către cetățeni să semnaleze de urgență cazurile similare la Poliția Locală Florești, la numărul de telefon 0727 809 866, pentru a menține siguranța și ordinea în comunitate.

Comenteaza