Video Noi detalii despre bărbatul care ar fi provocat panică într-un magazin din Cluj-Napoca, după ce ar fi folosit un pistol

Noi detalii despre bărbatul care ar fi provocat panică într-un magazin din Cluj-Napoca, după ce ar fi folosit un pistol
ilustrativ

Un bărbat de 40 de ani a fost reținut de polițiștii din cadrul Secția 2 Poliție Cluj-Napoca, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și tulburarea ordinii și liniștii publice, informează Inspectoratul de Poliție Județean Cluj.

Incidentul a avut loc la data de 4 iunie, în jurul orei 08:40, când polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi amenințat o angajată în incinta unei societăți comerciale situate pe Strada Fabricii din Cluj-Napoca, folosind o armă.

La fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul fusese deja imobilizat de agenții de pază, după ce aceștia au activat butonul de panică. Asupra acestuia a fost găsit un pistol cu foc de alarmă, armă neletală supusă autorizării.

Din cercetări a reieșit că, în jurul orei 08:30, bărbatul ar fi amenințat o femeie prin manipularea și armarea pistolului în fața acesteia, cu scopul de a o intimida. De asemenea, prin comportamentul său în spațiul public, acesta ar fi creat o stare de teamă și ar fi perturbat ordinea și liniștea publică.

Pe numele său a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind ulterior introdus într-un centru de reținere și arestare preventivă.

Pe 5 iunie, bărbatul a fost prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoria Cluj-Napoca, care a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.

CITEȘTE ȘIAmenințare cu o armă într-un magazin din Cluj: intervenție în timp record a echipei de securitate

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .