Noi întăriri de la NATO. Ministrul Dîncu spune câţi soldaţi vor fi în total în România

Noi întăriri de la NATO. Ministrul Dîncu spune câţi soldaţi vor fi în total în România
| Foto: g4media.ro

Liderii NATO reuniţi la Bruxelles au decis să trimită noi trupe în flancul estic şi să înfiinţeze patru grupuri de luptă în România, Bulgaria, Slovacia şi Ungaria.

Ministrul Apărării, clujeanul Vasile Dîncu, spune ce mesaj transmite Alianţa cu această măsură:

„Cu această măsură, Alianţa transmite un mesaj care era aşteptat de către toată lumea, de către întreg flancul estic, acela de a consolida prezenţa NATO în această zonă, transmite un sentiment de siguranţă şi un lucru care este esenţial şi care s-a văzut şi săptămâna trecută, atunci când s-a aprobat Busola Strategică, documentul european strategic fundamental, acela că NATO şi UE sunt împreună şi că reprezintă un corp solid al sistemului de apărare în Europa şi în lume.

Este o garanţie, până la urmă, de securitate, nu numai pentru noi, pentru această zonă, este o garanţie de securitate pentru Europa şi o garanţie că lumea se schimbă, că intrăm într-o altă fază a istoriei, aş putea să spun", a afirmat Dîncu.

Ministrul Apărării precizează că viitorul grup de luptă NATO din România „presupune în jur de 1.000 de soldaţi. A fost anunţată naţiunea-cadru, care este Franţa, care şi-a întărit nu numai prezenţa în România şi relaţiile cu România, existente de dinainte, dar relaţia dintre cele două ministere ale Apărării este una privilegiată în acest moment, alături de relaţiile cu Ministerul Apărării din Germania şi din alte state, Italia, care participă la aceste forţe. Franţa va fi naţiune-cadru, în jur de 1.000 de militari.

Nu s-a stabilit încă exact profilul militarilor, cum va arăta această configuraţie. Sunt mai multe ţări care cu siguranţă vor aduce în această forţă multinaţională soldaţi şi tehnică. S-a anunţat deja, după câte ştiu eu, în primele discuţii, Portugalia, premierul a discutat la şedinţa de Guvern comună de la Varşovia cu Polonia, care va completa de asemenea forţele multinaţionale din România. Este vorba de hotărâri operative care se vor lua în viitor".

Întrebat câţi soldaţi NATO vor fi în total în România, după înfiinţarea grupului de luptă, cu tot cu militarii deja prezenţi. Dîncu a răspuns: „Vom avea peste 3.000 de militari din forţe multinaţionale pe teritoriul României, în această fază. Evident că nu sunt situaţii definitive. În funcţie de evoluţia situaţiei, întărirea flancului estic poate să conţină şi alte aspect de tip cantitativ".

Comenteaza