Nostalgicii şi-au sărbătorit Crăciunul la mormântul Ceauşeştilor, executaţi chiar de 25 decembrie

Nostalgicii şi-au sărbătorit Crăciunul la mormântul Ceauşeştilor, executaţi chiar de 25 decembrie
În urmă cu 23 de ani, românii aveau primul Crăciun liber. La postul public de televiziune şi la cel de radio s-au transmis pentru prima dată de la instaurarea comunismului colinde şi slujba de la Patriarhie. 25 decembrie 1989 a fost însă şi ziua în care soţii Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. An de an de atunci, în prima zi de Crăciun, nostalgicii epocii de aur se strâng la cimitirul Ghencea din Bucureşti unde sunt înhumaţi cei doi foşti dictatori.

Mulţi români îi comemorează pe foştii dictatori în fiecare an, la cimitir. De altfel, un sondaj efectuat recent arată că jumătate din populaţia României regretă comunismul.

"Pe zi ce trece, îmi dau seama că pe timpul lui era mult mai bine. Nu erau corecte toate, dar faţă de acuma .. nu se compară. Eu să ştiţi că mă mândresc cu unde am lucrat şi când îmi iau nepoţelul de mână îi arăt: 'uite tată, eu aici am lucrat'. După 23 de ani, ma intreb şi eu ce s-a facut pentru ţara asta?", spune unul dintre nostalgicii prezenţi la comemorare, pentru Realitatea TV.

 

 

Comenteaza