Nou episod în scandalul căminelor USAMV: spaţiu transformat în magazin şi închiriat cu 500 de euro
- Scris de Cristina Pirvu
- 09 Oct 2012, 00:26
- Eveniment
- Ascultă știrea

Conflictele dintre conducerea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) şi Federaţia Asociaţiilor Studenţeşti (FAS-USAMV) din cadrul instituţiei de învăţământ superior ies la iveală după ce săptămâna trecută ZIUA de CLUJ a relatat neregulile constatate ca urmare a unui control de la căminul XV. USAMV şi FAS-USAMV se judecă pentru un spaţiu pe care organizaţia l-a primit în anul 2003 de la universitate, care, acum este închiriat şi unde funcţionează un magazin alimentar.
„Avem două procese cu universitatea dintre care unul pe care l-am iniţiat noi pentru că prodecanul Adrian Zaharia (de la Facultatea de Horticultură, n. red) s-a implicat în alegerile studenţilor şi încă unul în care universitatea ne-a dat în judecată pentru un spaţiu pe care fosta conducere l-a dat FAS-USAMV în 2003. Este vorba de un spaţiu de lângă căminul VIII. Federaţia a intrat în posesia spaţiului, iar colegii mai mari au făcut un magazin, iar acum conducerea universităţii vrea să ne ia spaţiul", a declarat Bogdan Moldovan, preşedintele FAS-USAMV.
El susţine că universitatea a făcut toate demersurile necesare astfel încât spaţiul dat cu titlu de folosinţă gratuită FAS-USAMV să fie transformat în magazin. „Ca să funcţioneze acel spaţiu, tot universitatea a făcut toate actele necesare şi toate avizele. Noi am primit acel spaţiu cu titlu gratuit pe o perioadă nedeterminată. În acel spaţiu e un magazin pe care l-am dat în chirie, iar în 2011 a intrat în proprietatea federaţiei pentru că suma necesară transformării magazinului a fost creditată de un domn, care mai apoi a închiriat magazinul de la noi", a explicat Moldovan. Spaţiul a fost închiriat unei societăţi comerciale contra sumei de 500 de euro pe lună.
„USAMV nu are niciun motiv pentru care să vrea să ne ia spaţiul. Domnul jurist de la USAMV a mers la proces, iar acolo nu a spus un motiv pentru care vor spaţiul. Vor să îl folosească ei. Având în vedere că la primul termen nu au prezentat niciun motiv pentru care cer spaţiul, procesul s-a amânat pe 22 noiembrie. Ei ne-au dat acest spaţiu pe care l-am închiriat cu 500 de euro pe lună pentru ca federaţia să îşi poată finanţa activităţile studenţeşti", a adăugat Moldovan. Acesta spune că problemele cu universitatea au început după ce ar fi dat instituţia în judecată pentru implicarea în alegerile studenţilor reprezentanţi în structurile de conducere a USAMV.
Reporterii ZIUA de CLUJ au mers ieri în campusul studenţesc Hasdeu, unde au vizitat şi magazinul alimentar ce funcţionează în spaţiul închiriat de FAS-USAMV. „Noi nu ştim nimic, iar domnul patron nu vrea să discute cu dumneavoastră", au spus vânzătoarele. Întrebat despre magazin, unul dintre studenţii din căminul VIII ne-a recomandat iniţial să ne facem cumpărăturile în altă parte. „Dacă vreţi să cumpăraţi ceva, mai bine mergeţi pe strada Piezişă pentru că acolo magazinele au preţuri mai bune. Ştiu că spaţiul în care funcţionează alimentara e al universităţii", ne-a spus unul dintre studenţii care locuiesc în căminul Agronomia.
Procesul care se judecă la Judecătoria Cluj-Napoca şi unde reclamantă este USAMV a avut primul termen în 13 septembrie, fiind amânat „în vedere studierii întâmpinării". Reprezentanţii USAMV nu au putut oferi ieri o poziţie a instituţiei de învăţământ cu privire la procesul cu FAS-USAMV.
Camere de cămin transformate în apartamente
Conducerea USAMV a demarat săptămâna trecută o anchetă la căminul XV din Hasdeu după ce prodecanul Adrian Zaharia, care a făcut un control, a acuzat FAS-USAMV, administratorul căminului Florin Dumitrache şi pe profesorul Ioan Oroian, liderul sindicatului USAMV, că au folosit mai multe spaţii din cămin în scopuri personale. Conform unei plângeri depuse de Zaharia, administratorul şi FAS-USAMV ar fi transformat camere de cămin în spaţii de depozitare, în birou administrativ sau în sală de consiliu, deşi existau deja încăperi cu aceste utilităţi. Totodată, este acuzat Oroian şi-a făcut în cadrul căminului, din patru camere, un apartament în care să locuiască, iar alte două camere le-a transformat într-un apartament pentru fiul său de 16 ani.