Nou scandal la Ambulanță după moartea unui copil de 3 ani: „Ne-am gândit că este o criză efemeră, de la febră"

Nou scandal la Ambulanță după moartea unui copil de 3 ani: „Ne-am gândit că este o criză efemeră, de la febră"

Un copil de 3 ani şi-a pierdut viaţa după ce s-a simţit rău, iar părinţii au chemat ambulanţa. Primul echipaj care a preluat copilul nu avea medic, astfel că a fost solicitată o altă ambulanță.

Tragedia a avut loc în judeţul Botoşani în noptea dinspre miercuri spre joi. Părinții copilului au solicitat ambulanţa când au văzut că acesta se simte rău, dar iniţial a fost trimis un echipaj fără medic care a constatat, în momentul când a ajuns la copil, că acesta nu avea semne vitale. Au fost începute manevrele de resuscitare, iar apoi a fost trimis un echipaj cu medic care a continuat aceste manevre, dar fără succes.

Purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Botoşani, Nicuşor Curteanu, a explicat joi dimineață la Digi24 că apelul a venit la ora 23:26 dintr-o „localitate care se afla la 50 de kilometri de stația centrală”.

„Din descrierea părinților, copilul a avut o pierdere scurtă de conștiență, asemănătoare unei crize de la febră și a fost trimis în prima clipă un echipaj de tip B, cu asistent medical. La trei minute, dispecerul nostru a reluat legătura cu tatăl și a întrebat dacă copilul are semne vitale, iar pe un ton calm s-a răspuns: copilul are puls și respiră. Asta nu necesita trimiterea unui al doilea echipaj. Având în vedere confirmarea despre starea copilului, familia s-a oferit să iasă în întâmpinare, pentru a reduce din distanță și s-au întâlnit la jumătatea traseului. La preluare, echipajul a găsit copilul în asistolă - activitate cardiacă absentă - și pupilele dilatate, palid. El a fost preluat fără semne vitale. În momentul acela a fost cerută o ambulanță cu medic, pentru că era motivație, și s-a efectuat resuscitarea până la sosirea echipajului cu medic, continuată apoi de acel echipaj”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ Botoșani.

Curteanu precizat că, atunci când ambulanţa a ajuns la copil, acesta nu avea semne vitale. 
 
"După 20 de minute, atunci când s-au întâlnit, echipajul medical la preluare a găsit copilul în asistolă, adică din punct de vedere medical activitatea cardiacă absentă, pupilele dilatate, palid. El a fost preluat fără semne vitale. În acel moment a fost cerută o ambulanţă cu medic. Până la sosirea echipajului cu medic s-a efectuat resuscitarea, apoi a fost continuată de către echipajul cu medic”, a explicat purtătorul de cuvânt.
 
Acesta a mai spus că prima ambulanţă a ajuns la copil după 20 de minute de la apel, iar cea de-a doua, după alte 20 de minute și a afirmat că ar fi fost acelaşi rezultat chiar dacă copilul era preluat de un echipaj cu medic. 
 
"Copilul dacă era preluat de o ambulanţă cu medic rezultatul era acelaşi, nu ştim ce s-a întâmplat până la data când a fost preluat copilul. De trei ori a sunat pe traseu pentru a verifica starea şi i s-a spus că copilul respiră şi are puls”, a declarat Nicuşor Curteanu.

Întrebat la Digi24 cine a decis să fie trimisă o ambulanță fără medic, el a spus că „ambulanța cu medic se trimite în funcție de motivele pe care le solicită părinții”. 

„S-a dorit să nu se piardă timp, sunt 50 de kilometri distanță, o mașină a plecat. Dacă la discuția după 3 minute se spunea: copilul este în aceeași stare, de multe ori se întâmplă, trimitem un al doilea echipaj, pentru că nu facem risipă de el. Nu au fost motive, pentru că ni s-a spus că copilul respiră și are puls și ne-am gândit că este o criză efemeră, de la febră, copiii fac convulsii des și... nu putem alerta un echipaj cu medic de fiecare dată când un copilul face febră. Procedăm de fiecare dată când ceva amenință și pune în pericol viața copilului”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Comenteaza