Nou val de disponibilizări în poştă. Cei care rămân au salarii mici. Cum se descurcă VIDEO

Nou val de disponibilizări în poştă. Cei care rămân au salarii mici. Cum se descurcă VIDEO
Pe poştaşi îi paşte un nou val de disponibilizări. 3.650 de angajaţi ai Poştei Române din toată ţara vor fi daţi afară începând cu luna septembrie. Peste 100 vor fi de la Cluj, spun sindicatele. Poştaşii vor fi supuşi unei evaluări profesionale, după care vor susţine şi un test grilă. Cei care vor obţine cele mai mici calificative îşi vor pierde locul de muncă.

Ştefan Petran este de 8 ani este poştaş şi a avut tot timpul un salariu mic. "Mă descurc greu", spune el, "la salariul din ziua de azi, cu 1.000 de lei pe lună, suntem trei persoane".

Problemele cu care se confruntă poştaşii sunt destul de mari, aşa că sunt nevoiţi să scoată bani din propriul buzunar pentru a-şi face meseria."La imprimante nu avem hârtie", explică Petran, "s-a făcut chetă de s-a luat maşină de numărat banii, din banii noştri. Deci pur şi simplu nu se mai putea lucra".

Tot ceea ce îşi doreşte poştaşul este să primească în continuare banii de salariu, atâţia câţi sunt."Noi am dori să nu ni se mai taie din salariu, că de adăugat bănuim că speranţele sunt mici să ni se adauge", spune poştaşul.

Cu doar 1.000 de lei pe lună este greu să trăieşti într-un oraş precum Clujul, spune poştaşul. Cu toate acestea, Ştefan Petran nu renunţă la meseria sa: "la salariul de 1.000 de lei cât avem noi vă daţi seama că acum suntem la limita traiului. Deci am cheltuieli la bloc undeva la 160 de lei. Dar nu voi renunţa la meserie pentru că, repet, fac ceea ce-mi place. Iubesc această meserie".

În judeţul Cluj, peste 100 de angajaţi ai POştei Române îşi vor pierde slujbele. Carol Sinka, preşedintele sindicatului Poşta Română Cluj, explică: "în judeţul Cluj, personalul excedentar după verificarea normării din 2012, lunile septembrie şi octombrie, a reieşit că e de 115 persoane. În cadrul Centrului Regional de Tranzit, 15 persoane, la TESA, care coordonează acţiunile la nivelul fostei regionale, ar fi în jur de 8 persoane".

Disponibilizările care vor avea loc în luna septembrie se vor face pe baza unor criterii: poştaşii vor fi supuşi unei evaluări profesionale, după care vor susţine şi un test grilă. Cei care vor obţine cele mai mici calificative vor fi disponibilizaţi, însă toţi vor pleca cu salarii compensatorii, a explicat Carol Sinka, preşedintele Sindicatului Poşta Română Cluj.


Reporter: Anca Baciu
Imagine: Lorant Ersek

 

Comenteaza