Nouă razie pe Dorobanţilor. Ce amenzi s-au dat

Nouă razie pe Dorobanţilor. Ce amenzi s-au dat
Polițiștii rutieri au efectuat în noaptea de joi spre vineri o nouă razie în zona străzii Dorobanților, pentru impunerea legislației rutiere și prevenirea accidentelor rutiere.

Astfel, între orele 23:00 şi 02:00 au fost verificate circa 50 de autovehicule, impunându-se aplicarea unui număr de 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Majoritatea amenzilor au fost date pentru lipsa inspecției tehnice periodice, lipsa asigurării obligatorii de tip RCA, lipsa documentelor autovehiculului şi neportul centurii de siguranță.

Totodată, au fost reținute două certificate de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice periodice și a asigurării auto obligatorii.

 

Comenteaza