Noul mers al trenurilor, valabil până în decembrie 2013, intră în vigoare dumincă

Noul mers al trenurilor, valabil până în decembrie 2013, intră în vigoare dumincă
De duminică, intră în vigoare noul mers al trenurilor, valabil până în decembrie 2013, anunţă astăzi CFR Călători.

Oferta de transport feroviar de pasageri a fost adaptată la cerinţele pieţei de călători prin optimizarea orarelor şi a capacităţii de transport cât şi prin asigurarea condiţiilor minime pe categorii de trenuri. În total se vor afla în circulaţie în fiecare zi un număr de 1.378 de trenuri, cu 60 de trenuri mai mult decât în planul de mers actual.

Pentru asigurarea mobilităţii şi pentru desfăşurarea unui transport de pasageri competitiv, e necesară realizarea unei rețele de transport complet integrate, care să pună în legătură diferitele moduri de transport. În acest sens, o soluţie pe termen lung este introducerea acestui sistem de mers de tren cadențat, care să asigure legături frecvente între marile oraşe ale ţării şi capitalele de judeţ.

In traficul internațonal s-au introdus două noi trenuri cu destinația Budapesta, de la București Nord și de la Sighetu Marmaţiei.

Prin încheierea unui Contract de Colaborare între operatorul naţional feroviar de pasageri din România - CFR Călători şi MAV Trakcio - operatorul feroviar de tracţiune din Ungaria, traficului feroviar cu Ungaria va fi fluidizat prin reducerea timpilor de parcurs a trenurilor internaţionale, utilizând o singură locomotivă între Bucureşti şi Budapesta, arată CFR Călători.

Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2012-2013" va putea fi achiziţionată din principalele staţii şi agenţii CFR la pretul de 13 lei, dar CFR arată că, deoarece conţinutul poate fi updatat, călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul cfrcalatori.ro.

Etichete
Comenteaza