Nu s-a lăsat până nu a demolat vila vecinului VIDEO

Nu s-a lăsat până nu a demolat vila vecinului VIDEO
Un clujean a demonstrat că sistemul poate fi înfrânt, dar cu multăbdare, ani de procese şi cheltuieli pe măsură. După 8 ani, el a reuşit să obţină în instanţă demolarea unui duplex ridicat ilegal, care îi umbrea proprietatea.

Totul a început în 2006, când vecinul a început să ridice un duplex cu două etaje. Imobilul a fost construit la doar 1,7 metri de casa reclamantului.

"Din avion se vedea ca autorizatia de constructie nu este legal, am adresat plangere prealabila la primarie. neavand niciun rezultat, ne-am adresat instantei de contencios administrativ", a spus Samir Bonţidean, reclamant.

Principalele nemulţumiri au fost distanţa prea mică între imobile şi înălţimea prea mare a noii construcţii.

Samir Bonţidean a obţinut încă din 2010 sentinţă definitivă de demolare, dar abia în 2014 a reuşit punerea ei în executare. Instanţa a obligat primăria să emită autorizaţie de demolare, care s-a făcut pe cheltuiala vecinului.

AUTORIZAŢIE DE DEMOLARE
SURSA: DECIZIA CURŢII DE APEL CLUJ

Obligă pârâtul Primarul municipiului Cluj-Napoca să ia măsurile necesare în vederea demolării, respectiv să emită autorizaţia de demolare a construcţiei respective, potrivit prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.50/1991.

Reprezentanţii Primăriei spun că au dat o amendă de 1.000 de lei constructorului şi au cerut la rândul lor demolarea în instanţă pe motiv că autorizaţiile au expirat între timp.

"În anul 2008 primaria prin politia locala a construit edificarea unei constructii fara autorizatie, a aplicat amenda de 1.000 de lei si a dispus desfiintarea constructiei. proprietarul nu s-a conformat, astfel ca s-a mers pe calea instantei. A existat autorizatie care la momentul aplicatii sanciunii erau expirate prin urmare isi pierdusera valabilitatea", a declarat Oana Buzatu, purtator de cuvant al Primariei Cluj-Napoca.

Vecinul care a construit imobilul demolat nu a putut fi contactat.

Reporter: Alin Golban
Operator: Florin Dan

Comenteaza