“Numai în învăţământul superior nu-şi băgase diavolul politic coada”

“Numai în învăţământul superior nu-şi băgase diavolul politic coada”
Social-democraţii clujeni avertizează asupra haosului care s-ar putea crea în universităţi începând din 8 februarie, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi a educaţiei.
Aceştia estimează că vor fi pensionaţi aproximativ 2.000 de profesori universitari. În opinia lor, pensionarea cadrelor didactice universitare care au împlinit sau au depăşit 65 de ani va crea mai multe neajunsuri universităţilor. “Pe aceşti oameni, vârfurile învăţământului, îi trecem la plata cu ora, îi facem zilieri. Unii dintre ei au funcţii de conducere - rectori, prorectori, decani, prodecani. Ce se va întâmpla? Organizăm noi alegeri, dar după ce procedură, că cea veche a fost abrogată, cea nouă nu e gata. Universităţile vor pierde 2.000 de titulari, în condiţiile în care posturile din învăţământul superior sunt blocate de la 1 octombrie 2009”, a spus preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. Profesor la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, vicepreşedintele PSD Cluj, Ilarie Ivan, acuză politizarea alegerii rectorilor. “Şi pe vremea comuniştilor se mima alegerea rectorilor de către consiliile profesorale. Acum nici măcar nu se va mai mima, vor fi numiţi politic. Numai în învăţământul superior nu-şi băgase diavolul politic coada. Şi-a băgat-o şi aici”, a declarat Ivan.


Comenteaza