Numărul donatorilor de organe creşte de 3 ori într-un an VIDEO

Numărul donatorilor de organe creşte de 3 ori într-un an VIDEO
Numărul donatorilor de organe aflaţi în moarte cerebrală a crescut de trei ori faţă de anul trecut. La Institul Clinic de Urologie şi Transplant Renal s-au efectuat astăzi patru operaţii de transplant de rinichi de la astfel de donatori.

Rinichii care au fost transplantaţi la patru pacienţi provin de la două femei din Arad şi Baia Mare care au suferit atacuri cerebrale.

"Nu este un caz aparte prin faptul că se fac patru transplanturi în 12 ore, s-au mai făcut opt transplanturi în 24 de ore, dar putem discuta despre prima recoltare de la Arad, din istoria spitalului judeţean de acolo, şi de al doilea de la Baia Mare, care e al doilea", spune directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Dan Luscalov.

La nivel naţional, pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi se află 3.500 de persoane, dintre care 1.530 pe listele de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj.

"Avem de trei ori mai mulţi donatori decât anul trecut. Anul trecut am avut 65 de donatori în moarte cerebrală, anul acesta suntem în luna mai şi deja avem 65 de recoltări", mai spune Luscalov.

Primii doi rinichi au ajuns la doi pacienţi de 40, respectiv 45 de ani. Medicii urmează să decidă cine sunt ceilalţi pacienţi compatibili cu organele disponibile.


Reporter: Cristina Pîrvu
Imagine: Lorant Ersek

 

Comenteaza