Numărul turiştilor care vizitează Salina Turda, în scădere
- Scris de Mihai Prodan
- 20 Mai 2011, 16:08
- Eveniment
- Ascultă știrea

Numărul biletelor vândute la Salina Turda anul trecut a depăşit 400.000, iar încasările ajung la 4,4 milioane de lei, potrivit directorului Ovidiu Mera. "Anul trecut a venit multă lume pentru că era curioasă, atunci toţi voiau să vadă salina, dar acum numărul e în scădere", a spus acesta.
Cel mai mare număr de turişti de la Salina Turda, cu excepţia celui de anul trecut, a fost înregistrat în 2007 - aproximativ 700.000 de persoane. Salina Turda este administrată de Turda Salina Durgău SA, al cărei unic acţionar este Consiliul Local. Lucrările de modernizare a salinei au început în 2008, iar investiţia se ridică la 5,8 milioane euro. Cea mai mare parte a sumei provine de la UE, prin programul PHARE. 20% din sumă a fost suportat din bugetul Consiliului Local iar alţi 92.914 euro au provenit de la Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.