O autodubă intrată pe trotuar a târât câţiva metri un tânăr de 13 ani aflat într-un cărucior

O autodubă intrată pe trotuar a târât câţiva metri un tânăr de 13 ani aflat într-un cărucior
Şoferul a fugit de la faţa locului, fiind reţinut mai târziu de poliţie.

Luni, 4 mai, Victor Moldovan, un băiat în vârstă de 13 ani, se afla în faţa casei sale de pe strada Meşterul Manole. Tânărul suferă, de la 5 ani, de tetrapareză spastică, boală care l-a imobilizat într-un cărucior de infirm, boală de care suferă şi fratele său mai mic, în vârstă de 11 ani.

Acesta învaţă la Şcoala specială din Baciu, unde părinţii îl duc în fiecare zi cu eforturi de neimaginat. Culmea, de parcă suferinţele tânărului şi ale părinţilor săi nu ar fi fost de ajuns, acesta a fost agăţat în timp ce stătea pe trotuar de un autovehicul prevăzut cu remorcă. „Şoferul, neatent, l-a târât câţiva metri pe copil, trântindu-l la pământ. Am sunat degrabă la Salvare şi la Poliţie, iar băiatul a fost dus la U.P.U., unde i s-a acordat primul ajutor, medicii prinzându-i gâtul în ghips. Două zile a stat, în perfuzii, în spital, iar azi l-am externat", arată tatăl lui Victor, necăjit.

La rândul său, mama tânărului mărturiseşte că şoferul autovehicolului a părăsit locul faptei, însă, din fericire, poliţiştii au reuşit să-l identifice în scurt timp de la producerea accidentului.

"În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat conducătorul auto, stabilind că este vorba de un bărbat de 43 de ani din Bucureşti. Din cercetări a reieşit că persoana în cauză, în timp ce conducea un autoturism care tracta o remorcă, ar fi acroşat un minor de 13 ani din Cluj-Napoca, care se afla pe trotuar. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporal din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei", a declarat pentru Ziua de Cluj purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj, Simona Vîrci.

"Am făcut plângere penală împotriva şoferului şi sperăm să plătească pentru ce i-a făcut copilului nostru", încheie la rândul său, mama copilului, în timp ce toată familia aşteaptă, în curtea Spitalului Judeţean - de câteva zeci de minute, expuşi la soare - o maşină care să-i ducă, pe toţi, acasă.

Comenteaza