O casă din Luna a luat foc

O casă din Luna a luat foc
Incendiu la o casă din comuna Luna, în apropiere de Câmpia Turzii.

La faţa locului se deplasează două autospeciale de stingere a incendiilor din Turda, cu apă şi spumă, dar şi o ambulanţă SMURD.

UPDATE E vorba de o casă care se află pe drumul spre balastiera din localitate; incendiul a fost anunţat la ora 12.25 iar două ore mai târziu pompierii se aflau încă la faţa locului şi luptau cu flăările. "Ardea acoperişul, dar s-a intervenit înainte de a se propaga, iar acum se lucrează pentru stingerea lui", a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Andrei Biriş.

Comenteaza